Tupeu de borfaș. Circula cu numere false de înmatriculare

Date:

Share post:

Polițiștii olteni au depistat în trafic luni, 21mai, pe raza orașului Balș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitate, având aplicate pe acesta plăcuţele de înmatriculare false.

Fiind prezenți în trafic, polițiștii rutieri au depistat pe raza orașului Balș, un bărbat, de 33 de ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a fi înmatriculat în circulație. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că plăcuțe de înmatriculare ale autoturismului respectiv erau false”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Alexandra Dicu.

În cauză au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...