Amenințările lui Vâlcov pentru administratorii de pensii private

0
649

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, i-a chemat la Palatul Victoria pe șefii celor șapte administratori de pensii private din România, Aripi, AZT Viitorul Tău, BCR, BRD, Metropolitan Life, NN și Vital.

El le-a prezentat un draft de proiect în care se stipulează contribuții zero la Pilonul II de pensii, astfel încât cei 7,1 milioane de români care au acumulat până în prezent 41,7 miliarde lei din 2008 până acum să nu mai aibă motive să rămână în Pilonul II. Ducerea la 0% a contribuției înseamnă practic desființarea acestui pilon, administrat privat, așa cum s-a zvonit încă de acum un an. Cei șapte administratori au fost amenințați cu ridicarea licenței de funcționare dacă draftul respectiv ajunge în spațiul public. Acțiunea în forță a lui Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și pentru operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția, are drept miză transferarea celor 41,7 miliarde lei și a sumelor care urmează să se acumuleze în Pilonul II din buzunarul celor 7,1 milioane de români în cel al statului.

Resursă importantă

În felul acesta, Guvernul PSD – ALDE obține o resursă importantă de bani, în condițiile în care veniturile fiscale lasă de dorit în ultimul an și câteva luni. Cu acești bani va fi securizată masa electorală a partidelor aflate la guvernare, prin salarii, pensii, ajutoare și subvenții ridicate. În prezent, contribuția la Pilonul II de pensii este de 3,75%, după ce a coborât de la 5,1%. Guvernul intenționează să schimbe regulile, în sensul că din vară toți cei 7,1 milioane de români vor putea opta pentru rămânerea în Pilonul II. Cine nu dorește va fi transferat automat la Pilonul I.

Aici ei nu vor mai avea bani acumulați pentru că toți vor fi transferați din contribuții în bugetul comun și instantaneu vor fi transferați către pensionarii actuali, pe principiul solidarității. Miniștrii Cabinetului Dăncilă, în frunte cu Orlando Teodorovici, susțin că Pilonul I va fi mai rentabil decât Pilonul II, însă nu au oferit nicio soluție concretă în acest sens. Singura mișcare este atacul concertat la adresa Pilonului II.

Nu este o premieră

Amenințările lui Vâlcov nu sunt o premieră în lumea administratorilor de pensii. Anul trecut, NN Pensii, unul din cei șapte, a trimis un e-mail către clienții săi și le-a atras atenția că Pilonul II va fi desființat. A urmat o întreagă campanie de denigrare la adresa companiei și a șefei Raluca Țintoiu. Autoritatea de Supraveghere Financiară a sancționat NN Pensii cu o amendă istorică de 750.000 lei, iar Ralucăi Țintoiu i s-a retras autorizația de director general și i s-a aplicat o amendă de 100.000 lei, după ce Liviu Dragnea, șeful PSD, a cerut ASF să taie în carne vie, deși Autoritatea este independentă, așa cum îi spune numele. Fostul ministru Ionuț Mișa a confirmat întru totul cele invocate de NN Pensii clienților săi câteva luni mai târziu, când, în zilele instalării guvernului Tudose, a vorbit despre naționalizarea Pilonului II.

Mai-marii partidului au ieșit imediat în public și au negat această informație. Numai că noul Cod fiscal, intrat în vigoare la începutul anului, a redus contribuțiile la 3,75%, afectând astfel sumele acumulate. Reprezentanții Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) au susținut că nerespectarea graficului de creştere a contribuţiilor la pensiile administrate privat de la 5,1% la 6%, conform unei legi din 2004, a avut un impact de 1,1 miliarde euro. Acești bani s-au dus în bugetul statului.

Sursă: www.cotidianul.ro