Rotea, șef la SJU Slatina?!

Date:

După ce a pierdut startul în mai multe instituții publice, pentru Cătălin Rotea se pare că va ieși din nou soarele. Pe surse a apărut mai nou un zvon care îl plasează pe acesta în fruntea unei instituții publice. Cătălin Rotea de la 1 septembrie se pare că va prelua șefia de la Spitalul Județean de Urgență Slatina.    

Aceleași surse spun că actualul manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina, Elena Vișan va fi numită într-o altă instituție publică la fel de importantă. Parcursul carierei sale a fost unul fulminant. În 2013 acesta a ocupat funcţia de comisar şef al Gărzii de Mediu Olt şi pe cea de prefect al judeţului Olt în perioada septembrie 2013 – martie 2014. În 2015, Rotea a fost numit la Ministerul Dezvoltării Rurale şi Administraţiei Publice, pe un post de consilier, iar în perioada 2015-2016 a condus Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Olt. Începutul lui ianuarie 2017 l-a prins pe Rotea în funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, unde a stat mai puțin de trei luni. Acum odată cu numirea lui la SJU Slatina este clar că unitatea medicală va intra din nou în schimbări. Cu toții știm că odată cu schimbarea managerului acesta va veni cu noi ideii schimbări administrative.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...