Comisarul Alina Popescu câștigă lunar peste 20.000 lei

din capitolul- ce bine e sa fii consilier

0
2404

Comisarul Alina Popescu, se numără printre pensionarii de lux din MAI care au fost reangajaţi imediat după pensionare pentru a cumula pensia cu salariul.

Aceasta a lucrat în cadrul IPJ Olt până în luna ianuarie 2017, pe postul de consilier al șefilor Inspectoratului Olt, iar pe data de 13 ianuarie a fost luată la Ministerul de Interne pentru a fi încadrată, tot pe post de consilier, cu un salariu de 10.000 lei.

Peste şase luni însă, adică în iunie 2017, Alina Popescu se pensionează la vârsta de 44 de ani, pentru a beneficia de legea care ia considerare exact salariul pe ultimele şase luni și iese la pensie cu 12.000 lei pe lună! Aceasta nu se mulțumește însă cu puțin și la scurt timp după pensionare este reangajată în MAI exact pe aceeaşi funcţie de consilier, câștigând un salariul de 10.000 lei!

Astfel, comisarul Alina Popescu ajunge să ia lunar 22.000 lei!

Este revoltător  și strigător la cer că, nimeni nu se mai preocupă de problemele reale ale Ministerului de Interne, de faptul că în stradă există un deficit de personal. Prioritară este acum pensionarea politiștilor și mai exact, suma de bani pe care aceștia urmează să o încaseze lunar după pensionare. Așa ajunge Alina Popescu să câștige de 20 de ori mai mari decât un poliţist care-şi riscă viaţa în operaţiunile de apărare a ordinii publice.