Ionuț Dima a avut-o aproape, la deputerea jurământului, pe Siminica Mirea

0
480

Marți, Ionuț Lucian Dima a depus jurământul de credinţă faţă de coteneni. Pentru următorii patru ani acesta va lupta pentru binele susținătorilor săi.
În acestă zi mare pentru tânărul primar, senatorul de Olt, Siminica mirea i-a fost aproape, asigurându-l de sprijin necondiționat pe întregul său mandat.
”Întotdeauna am crezut şi voi continua să cred în tineri, iar de acum încolo, unul dintre tinerii în care am toată încrederea începe să scrie o nouă pagină în istoria comunei sale natale, Coteana.
Astăzi, am participat cu bucurie și cu toată deschiderea, la ceremonia de depunere a jurământului de credinţă faţă de coteneni a tânărului Ionuţ Dima. Personal, am fost alături de el în campania electorală şi-l voi sprijini, necondiţionat, pe întregul său mandat.
Dispunând de o educație aleasă, având motivația și determinarea necesare pentru implementarea proiectelor pe care și le-a propus, sunt sigură că primarul Ionuț Dima va urma exemplul dat de tatăl său – Victor Dima, cel care, cu bună-credință, a fost, necondiționat, în slujba comunităţii sale. Sunt convinsă că traiectoria administrativă a lui Ionuţ va fi una plină de realizări şi de proiecte implementate cu succes, acesta bucurându-se de simpatia și de toată susţinerea cotenenilor săi.” a declarat Siminica Mirea.