Accident mortal între Corabia și Gârcov

0
628

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, pe Drumul Național 54, între localitățile Corabia și Gârcov.

Mașina a intrat într-un copac de pe marginea șoselei, iar șoferul, un bărbat, de 55 de ani, a murit.

Polițiștii spun că evenimentul rutier s-a produs pe fondul oboselii.

„În eveniment a fost implicat un singur autoturism care a intrat în coliziune frontală cu un copac de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, conducătorul autoturismului, în vârstă de 55 de ani, din municipiul București, a decedat.  Doi pasageri ai autoturismului au fost răniți, fiind transportați la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale. Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Poliție orașului Corabia a reieșit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul oboselii, conducătorul auto pierzând controlul asupra direcției de mers”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.