Procurorii nu vor să fie șefi. Funcțiile de conducere la parchetele din Olt n-au pretendenţi!

0
382

În cadrul parchetelor din Olt sunt vacante mai multe funcții de conducere și execuție.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, în data de 7 iulie 2020, funcțiile de conducere și de execuție vacante la nivelul parchetelor din țară. Astfel, la nivelul parchetelor din Olt sunt prevăzute nouă funcții de conducere și 30 de execuție. Dintre acestea sunt ocupate patru funcții de conducere și 24 de execuție, gradul de ocupare a posturilor fiind de 71,79%.

Instituția din Olt cu cele mai multe posturi vacante este Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt cu o funcție de conducere și trei de execuție, urmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cu două funcții de conducere și una de execuție. De asemenea, și Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș este deficitar, fiind vacant un post de conducere și unul de execuție, în timp ce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia este vacant un post de execuție. Nu în ultimul rând, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal este vacant un post de conducere.