CNAIR a desemnat câştigătorul pentru execuţia tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova-Slatina-Piteşti.

0
434

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marți, câştigătorul pentru proiectarea și execuţia tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Piteşti , ofertantul desemnat fiind  ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.

Preţul licitat a fost de 617.080.915,60 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drum Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km.

Construcția acestui drum expres se desfășoară pe teritoriul Județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București – Pitești la km 121+185.

 Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, au precizat  reprezentanții CNAIR.