2.1 C
Slatina
sâmbătă, ianuarie 31, 2026
Acasă Politică Descoperire șocantă în Olt. Șapte căprioare, moarte pe un fond de vânătoare

Descoperire șocantă în Olt. Șapte căprioare, moarte pe un fond de vânătoare

0
1606

Şapte căprioare au fost găsite moarte, în ultimele zile, pe un fond de vânătoare de lângă comuna Bălteni. Autoritățile susțin că, moartea animalelor s-a datorat cel mai probabil din cauza ingerării unor substanțe raticide.

 Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), Mihai Albulescu, a declarat că ancheta în acest caz este în curs de desfășurare, la fața locului deplasându-se oamenii legii pentru a stabili împrejurările în care au murit cele șapte caprioare.„ Personalul nostru de teren le-a descoperit. Cele șapte căprioare au murit din cauza substanţelor toxice, puse pentru soricei. Este o anchetă în desfășurare. Aproape toți agricultorii au folosit asemenea substanțe. Vrem să vedem cine este vinovat, să se adune probe”, a precizat Albulescu. Reprezentanţii AJPVS au anunţat Poliţia, Direcţia Sanitară Veterinară, dar şi Garda de Mediu.