Concurs de KICK BOXING, la Slatina

0
185

În prima zi a lunii februarie, la Sala de Sport a Școlii Generale ”George Poboran”, cu începere de la ora 10:00 va avea debutul în Cupa Samurai Olt la KICK BOXING, pentru copii și juniori.

Organizatorii competiției A.C.S Samurai Olt (președinte Constantin Popescu) și Direcția Județeană de Sport și Tineret Olt, întrecerea este deschisă tuturor copiilor și juniorilor care practică acest sport de contact, așteptându-se ca la această primă ediție să participe 150 de sportivi reprezentând toate zonele geografice ale țării.

Printre invitatii de onoare ai galei se numără personalități din lumea acestui sport printre care putem enumera pe Ionuț Atodiresei (Campion KICK BOXING), Bella Marckocy (campion Local Kombat), Adrian Braun (Academia Națională ”Bodyguard”), Marius Căta-Chițiga (fost voleibalist de performanță actualmente șef departament sport M.A.I) precum și președintele Federației Române de Hand ti Hand Fighting, Bogdan Neagu.

Petru reușita întrecerii, o serie de sponsori și-au dat mâna pentru desfășurarea în bune condiții a acestei importante întreceri sportive: Prysmian Group, Happy Mix Grill și SC Adela SRL.

Amatorii și toți cei care doresc să asiste la această întrecere sunt așteptați sâmbătă, 1 februarie, cu începere de la ora 10 :00 la Sala de Sport a Școlii Generale ”George Poboran” din Slatina, Strada Prelungirea Tunari nr. 4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here