Se ascut săbiile în PNL Olt

5
1297

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a susţinut vineri, 15 noiembrie, o conferință de presă, alături de cei doi prim- vicepreședinți ai organizației județene a PNL Olt, primarul comunei Studina, Marian Vasile și viceprimarul orașului Scornicești, Daniel Tudor.

 În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de subiecte, principalele teme ale conferinței vizând analiza rezultatelor din turul I al alegerilor prezidențiale, dar și campania prezidențială pentru turul al doilea. După ce în urmă cu câteva zile deputatul Gigel Știrbu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că rezultatul obținut de PNL Olt este unul dezastruos și că este un moment de cotitură pentru liberalismul din Olt, vineri, 15 noiembrie, președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a susținut la rândul său o conferință de presă. Liderul organizației județene susține că, deși rezultatul obținut de filiala pe care o conduce la alegerile prezidențiale, turul I, nu este unul mulțumitor, PNL Olt se află pe un trend ascendent.

Vreau să încep în primul rând pentru a mulțumi tuturor oltenilor care duminică au acordat votul de încredere PNL și candidatului susținut de noi președintele Klaus Iohannis. 54.000 de olteni au pus ștampila pe varianta corectă pentru dezvoltarea României pe președintele Klaus Iohannis. În mod deosebit vreau să le mulțumesc celor 10.000 de olteni care de la alegerile europarlamentare și până duminică au decis să se alăture electoratului PNL din județul Olt. Vreau să le mulțumesc, de asemenea, slătinenilor pentru că ne-au acordat încrederea, scorul obținut de PNL Slatina de 30,62% este extrem de apropiat de scorul obținut de PSD de 30,92%. Este un scor care nouă ne dă încredere și ne arată că suntem pe drumul cel bun, ne arată că din momentul în care am venit în fața slătinenilor cu un candidat la Primăria Slatina, în persoana colegului nostru MARIO DE MEZZO oamenii au prins și mai multă încredere și numărul de voturi a crescut considerabil de la europarlamentare la alegerile prezidențiale. Rezultatul obținut la Olt cele aproape 30 de procente nu este un rezultat care să ne mulțumească pentru că știm că putem mai mult, dar dacă privim toate statisticile acest rezultat de la alegerile prezidențiale arată clar un trend ascendent al filialei Olt a PNL lucru care nouă ne dă încredere. Este singurul lucru îmbucurător, această creșteresemnificativă aș putea spune eu de la alegerile europarlamentare la alegerile prezidențiale. Schimbarea culorii roșii a județului Olt este n proces de durată. Cine își imaginează că acest lucru se poate face peste noapte este cel puțin rău intenționat și nu vede într-adevăr munca pe care o facem noi”, a precizat președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

Totodată, Voiculescu a făcut și o analiză comparativă a rezultatelor obținute de PNL Olt la alegerile europarlamentare și scorul obțint în turul I al alegrilor prezidențiale. Liderul PNL Olt a ținut, în acest fel, să răspundă atacurilor lansate de colegul său de partid deputatul Gigel Știrbu. Am făcut o serie de grafice raportându-ne la trecut și la rezultatul din 10 noiembrie și o să încep cu rezultatul din 2014. La acest tip de alegeri, numeric PNL a obținut un număr de 40.000 de voturi, în timp ce PSD la o prezență de 58% a obținut 129.000 de voturi. Aceste cifre au dat un procent de 18,9% PNL, 60 la sută PSD și 21 la sută alții. Asta vorbim la 2014 cu o prezență de 58 la sută. Dacă este să analizăm anul 2019 din punct de vedere al numărului de voturi PNL a obținut 54.200 de voturi, PSD 78.000 de voturi, iar ceilalți 49.000 de voturi la o prezență de 51% mai mică cu șapte procente decât în 2014. La această prezență mai mică PNL a obținut un scor de de 29,72%, PSD 42% și ceilalți 27,28%. Comparând aceste date pe care vi le-am prezentat mai devreme  rezultă următoarele diferențe între alegerile din 2014 și alegerile din 2019. PNL a înregistrat o creștere de 13.000 de voturi, în timp ce PSD pierde 51.000 de voturi. Procentual acest lucru înseamnă o creștere de 32 la sută pentru PNL și un minus de 40 la sută pentru PSD. Așa cum le-am spus oltenilor lucrurile în județul Olt se schimbă. La nivelul județului Olt PNL a obținut o creștere de 10,8 la sută adică cu 3,26 la sută peste nivelul național. Aceasta este analiza corectă a votului din 10 noiembrie. Rezultatul arată că prin munca mea și a tuturor colegilor din filiala Olt partidul este pe un trend ascendent, a adăugat Voiculescu.

De altfel, în finalul primei intervenții, președintele PNL Olt Liviu Voiculescu s-a arătat extrem de indignat de afirmațiile deputatului Gigel Știrbu și a încheiat prin a spune: „La tot ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta concluzia mea este următoarea: să încerci să dinamitezi o filială și munca la firul ierbii a unor colegi liberali de frica pierderii poziției pe o listă la alegerile parlamentare mie unul sincer și cu emoție vă spun îmi denotă un cinism pe care rar mi-a fost dat să văd la un om, nu om politic, la un om și am cunoscut suficienți oameni în jurul meu”, a concluzionat liderul PNL Olt.

5 COMENTARII

  1. Salariile şi pensiile vor fi achitate la termen, însă nu vor fi plătite în continuare salarii celor ”care au intrat pe uşa din dos în instituţiile publice”, ”pe bază de pile sau de carnet de partid”, a declarat vineri, la Braşov, premierul Ludovic Orban.

  2. Cozile de topor al regimului comunist,respectiv fostii activisti PCR,fostii lucratori de securitate si de militie au fost educati sa urasca tot ce inseamna adevar,democratie si meritocratie,respectiv Biserica lui Hristos,pe Regii si Reginele Romaniei si partidele istorice:PNTCD si PNL.D-aia activistii PCR,militienii si securistii ascunsi dupa siglele partidelor pseudopolitice exPRM,PSD,USR si a unor trusturi de presa audio vizuale, cand aud de Iisus Hristos,de Biserica Ortodoxa,de Regele Mihai,de Monarhie,de revolta anticomunista de la Brasov din 15 noiembrie 1987 si de revolta anticomunista din 16 -22 decembrie 1989 fac alergie si intra in depresie…
    „Din pacate, la 30 de ani de la Revolutie, statul roman continuă sa plateasca pensii speciale celor care inainte de 1989 au lucrat in nomeclatura comunista,fostii activisti PCR,respectiv in sistemul represiv, adica in Securitatea Statului, in Militie si in penitenciare sau care s-au ocupat cu represiunea in cadrul Ministerului de Interne, iar acest lucru lucru trebuie schimbat cat mai rapid. Guvernul de dreapta de la Varsovia a eliminat in acest an pensiile speciale pentru toti cei care s-au ocupat cu represiunea polonezilor inainte de 1989, in special a celor care au lucrat Securitate si in Ministerul de Interne pana in 1990.Asadar,daca vrem sa facem o reparatie morala celor care au murit in inchisorile,lagarale si in Delta si la Canal,respectiv care au avut de suferit de pe urma regimului comunist,ar fi cazul sa se anuleze prin lege pensiile speciale ale fostilor activisti PCR,securisti si militieni din Minsterul de Interne,deoarece faptelor lor probeaza natura antipatriotica a totalitarismului comunist,care denota ca regimul comunist din Romania (1945-1989) a fost nelegitim și criminal.

  3. Sa vedeti urzeala tronurilor la PSD după 24 noiembrie…O să vedeți după căderea (in dizgrație) a lui Dancila ,trădări, răzbunări si dueluri intre clanurile din PSD. Stănescu de la Visina deja isi ascute in șopron sabia moștenită de la strabunicul lui zis Maka….Pana la urmă,absolut toți PSD-isti vor pleca care încotro pe unde apucă……

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here