Vediţa Coloneşti – Progresul Spartac 0-2 (0-1)

Date:

Meciul desfăşurat pe stadionul „Mircea Stan” din Coloneşti nu s-a bucurat de prezenţa multor spectatori, asta din cauza vremii nefavorabile. Totuşi condiţiile de joc oferite au fost foarte bune, iar fotbaliştii celor două echipe au încercat şi au reuşit pe alocuri să ofere un spectacol de calitate. Oaspeţii candidaţi la promovarea în Liga a II-a s-au organizat mai bine încercând prin jocul apărare-atac să obţină o victorie meritată.

Primul gol a fost marcat în ultimul minut al primei reprize când Acasandrei a trimis balonul în poartă din apropiere, balon care a lovit transversala şi a depăşit, în aer, linia de poartă.

În partea secundă, gazdele au alergat după egalare, însă golul a căzut tot în poarta Vediţei. O neînţelegere între fundaşul Negoiţă şi portarul Şerban a făcut ca mingea expediată de primul către portar să prindă un „smoc” şi să-l deruteze pe tânărul portar, balonul intrând în poartă. Din acest minut 55, gazdele pregătite de antrenorul Eftimie Iordan au alergat după un gol, însă jocul lor a fost haotic, la întâmplare fără nici un fel de realizări pe tabela de marcaj.

Chiar dacă din minutul 65oaspeţii au rămas în 10, jucătorul Parfeon fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben, prestaţia acestora a fost la înălţime.

De remarcat că arbitrul jocului Ovidiu Rob din Chitila a acordat nu mai puţine de 11 cartonaşe galbene (4 gazdele, 7 oaspeţii).

În etapa viitoare,  se va desfăşura  tot pe Stadionul din Coloneşti, derby-ul judeţean al seriei Vediţa vs. CSM Slatina în data de 12 octombrie cu începere de la ora 15:00.

Articolul precedent
Articolul următor

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina, pe locul 14 în clasament

Meciurile oficiale din cadrul Ligii a II-a din anul...

CSM Slatina încheie anul 2025 cu victorie

CSM Slatina a câștigat meciul disputat sâmbătă, 13 decembrie,...

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...