Fiscul scoate la licitație un teren al unui om de afaceri din Slatina

0
1156

Taxele și impozitele neplătite îi pot lasă pe olteni fără case și terenuri. Este și cazul unui om de afaceri din Slatina căruia Fiscul îi scoate la licitație, pentru a-și recupera debitele, un teren intravilan. Bunul imobil va fi vândut la licitație în ziua de 18 octombrie 2019, în Slatina, strada Arcului , nr.1.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt scoate la vânzare un teren intravilan în suprafață de 1.255 metri pătrați (deschidere la strada Constructorului 15,82 metri și la drum betonat 77 metri, platformă betonată pe întreaga suprafață a terenului) înscris în cartea funciară, situat în Slatina, strada Constructorului, preț pornire licitație (preț evaluare) 273.400 RON, (exclusiv TVA).

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 octombrie. Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele documente: oferta de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii  de garanție reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoane juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport și declarația pe propria răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoana interpusă cu debitorul. Pentru informații suplimentare cei interesați se pot adresa AJFP Olt sau la numărul de telefon  0249/412.155, interior 225.