Grupul ALDE s-a desființat și în Camera Deputaților după ce cinci parlamentari și-au dat demisia din partidul lui Tăriceanu

Date:

Grupul ALDE din Camera Deputaților s-a dezintegrat luni după ce parlamentarii Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu şi Mihai Niţă și-au anunțat demisiile dn partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

„Informăm opinia publică asupra faptului că, începând cu 16 septembrie 2019, subsemnaţii: deputat Graţiela Gavrilescu, aleasă în circumscripţia nr. 31-Prahova, deputat Ion Cupă, ales în circumscripţia nr.17-Dolj, deputat Marian Cucşa, ales în circumscripţia nr. 37-Timiş, deputat Alexandru Băişanu, ales în circumscripţia nr.35-Suceava şi deputat Mihai Niţă, ales în circumscripţia nr.30-Olt vom acţiona unitar în Camera Deputaţilor ca parlamentari neafiliaţi, promovând aceleaşi valori liberale şi democratice pe care le-am susţinut de la preluarea mandatului parlamentar până în prezent”, au preczat cei cinci parlamentari într-un comunicat de presă.

Ei susţin că Tăriceanu, „prin modul nedemocratic şi antiliberal în care a luat ultimele decizii politice”, a generat desfiinţarea grupului parlamentar ALDE şi la Camera Deputaţilor.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercurea trecută, că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august. Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu, pentru Energie – Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul – Ştefan Băişanu.

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis ulterior scrisori preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Viorica Dăncilă prin care îi informa că liberal-democraţii care au acceptat nominalizări pentru funcţiile de miniştri „sunt decăzuţi din calitatea de membru ALDE cu efect imediat”.

În aceeaşi zi, Tăriceanu a anunţat în plenul Senatului că Teodor Meleşcanu nu mai este membru al acestui partid, grupul senatorial se desfiinţează şi „se configurează” un grup mixt.

Sursa: g4media.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...