Post de director la Primăria Slatina, scos la concurs

Date:

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) va organiza, în data de 1 octombrie, concurs pentru funcția de director general adjunct al Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Slatina.

Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
studii universitare de master în domeniul administraţiei publice publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, absolvite cu diplomă sau diploma echivalentă conform prevederilor art. 153 alin (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare și  vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 7 ani.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe 1 octombrie 2019, de la ora 10.00. Dosarele de concurs se depun la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe site-ul acesteia.

 

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, aproape de copiii din centrele de plasament și din familii nevoiașe.

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, a participat la evenimentele...

Un primar optimist la Valea Mare

Un primar optimist la Valea Mare Printre primarii care fac...