Șoc: patru cadavre în casa criminalului din Caracal?

0
4558

Detalii înfricoșătoare ies la iveală în cazul multiplelor dispariții din Caracal. Potrivit unor surse din anchetă, în locuința presupusului criminal din Olt ar fi fost găsite rămășițele ale patru cadavre.

În curte, în fântâni, în frigider. Anchetatorii sosiți la locuința lui Gheorghe Dincă sunt șocați de ceea ce au găsit la locuința celui bănuit că le-ar fi ucis pe cele două fete. Resturi umane, bijuterii, dar și haine au fost găsite peste tot în casă, dar și pe terenul uriaș al bărbatului.

Potrivit surselor din anchetă, pe lângă Alexandra și Mihaela, bărbatul, care obișnuia să ia tinere cu ocazie, ar fi ucis alte două fete, de vârste apropiate.

Alexandra Măceșanu și Mihaela Luiza Melencu, două tinere din Olt, au dispărut la trei luni distanță, în condiții similare. Ambele s-au urcat în mașina unui șofer de ocazie și au dispărut fără urmă. Vineri dimineață, polițiștii au folosit funcția de GPS a telefonului Alexandrei, care i-a condus la casa lui Gheorghe Dincă, un taximetrist și mecanic din Caracal. În locuința bărbatului au fost găsite oseminte umane, haine arse și pungi de carne. Bărbatul a fost ridicat de polițiști și dus la audieri.