Au fost reluate lucrările la Minicentura de Nord a Caracalului

Date:

Share post:

La începutul acestei săptămâni  au fost reluate lucrările (după ce au fost întrerupte de mai multe ori din cauza hățișului birocratic de avize, acorduri și aprobări)  la una dintre cele mai importante investiții demarate de către Administrația caracaleană -«Extindere şi reabilitare strada Walter Mărăcineanu», varianta de ocolire pentru zona de Nord a municipiului.

Minicentura de nord a Caracalului  va avea o lungime de 1,81 kilometri iar finanțarea  proiectului este realizată de către Guvern  prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL I), valoarea totală a  investiţiei fiind de 1.862.406,70 lei.

Minicentura va asigura varianta de ocolire pe zona de nord a traficului greu și va face legătura între DN64 și E70. Conform celor declarate de către reprezentanții Primăriei municipiului Caracal, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an .

Doru Tudor

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...