PSD Olt nu s-a hotărât pe cine va susține la Congres. Marius Oprescu: „Majoritatea sunt candidaturi slabe, oameni care nu reprezintă nimic pentru partid”

0
348

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că filiala Olt a partidului încă nu a stabilit pe cine va susține la Congresul PSD din 29 iunie 2019, de la București. Oprescu a adăugat că o decizie în acest sens urmează să fie luată în dimineața Congresului. Cât despre candidații  la congresul PSD, președintele executiv al PSD Olt a afirmat că majoritatea sunt slabi și că nu reprezintă nimic pentru partid.

„Încă nu am hotărât pe cine vom susţine. În acea dimineaţă, ne vom întâlni cu toţii şi vom stabili. Majoritatea sunt candidaturi slabe, oameni care  nu reprezintă nimic pentru Partidul Social Democrat şi e complicat să întrunească votul majorităţii. Vom vedea”, a declarat Oprescu.

Iată lista completă a candidaturilor depuse:

Președinte: Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu, Liviu Pleșoianu, Ilie Rotaru, Cătălin Stoichiță

Președinte executiv: Daniel Suciu, Eugen Teodorovici, Daniel Florea, Sorin Bota

Secretar general: Marius Dunca, Gabriel Petrea, Felix Stroe, Codrin Ștefănescu, Mihai Fifor, Rodica Nassar

Paul Stănescu nu s-a mai înscris în cursa pentru o funcție la Congres