Indiferență sau orgolii politice la Scornicești ?!

0
1146

Patru familii din satul Jitaru, aparținând orașului Scornicești, trăiesc de ceva vreme un adevărat calvar, întrucât de fiecare dată când plouă abundent curțile și grădinile acestora sunt inundate, din cauza apei acumulate, în șanțurile din fața gospodăriilor, care se revarsă pe proprietățile acestora. Și acest lucru este o consecință a faptului că pe anumite porțiuni șanțurile și canalele de scurgere sunt blocate și nu permit evacuarea apei acumulate din ploi. Deși legislația stipulează clar că autoritățile împreună cu cetățenii au obligația să decolmateze acest șanțuri, lucrurile în unele cartiere ale orașului Scornicești, se pare că, nu stau întocmai. Disperați oamenii au apelat la ajutorul presei în speranța că prin mediatizarea acestui caz, autoritățile locale și județene vor lua măsurile ce se impun pentru a preveni astfel de situații.

Iată ce ne-au declarat oamenii:

Gherghina Militaru: Cred că era apa de un metru în curte, dar s-a mai dus puțin acum. În curtea merg numai cu cismele. Aici în spatele casei era apă și s-a ridicat pe zid. De fiecare dată când plouă mai mult pățim lucrul acesta.  Acest lucru se întâmplă pentru că nu dau drumul la șanț să curgă. A venit domnul primar de dimineață cu domnul vice, au văzut și au plecat.  Dacă mai plouă, ne ia cu totul”;

 Florica Stancu: Noi suntem aici de foarte mult timp. Aici sunt foarte mulți oameni cu putere, înțelegeți. Noi suntem neica nimeni, noi avem de suferit, se ceartă unul cu altul și noi avem de suferit. Cu câteva zile în urmă a fost ploaie și s-a înfundat din nou. Noi nu avem absolut nimic cu nimeni. Este drum public și trebuie să fie desfundat, așa cred de cuviință. Nu știu să zic cine este vinovat, dar ca primărie ar trebui să se ia măsuri. Eu nu am nimic cu nimeni și nu pot să dau nume pentru că pe mine nu mă deranjează primăria sau altcineva. Nemulțumirea mea este că am apă în curte. Dacă primăria a vândut pământurile acestea să vândă și casele noastre să ne ducă undeva la bloc că noi locuim ca animalele. Din casă eu ies în băltoace și broaște;

Dumitru Stancu: Când plouă se inundă cele patru case pe care le vedeți, din cauză că în partea stângă, dar și în dreapta este șanțul înfundat. Autoritățile locale, inclusiv poliția, au venit dimineață la fața locului au văzut situația și au plecat. Nu știu de ce nu au vrut să spargă acolo. Rezolvarea este să desfunde șanțul și în stânga și în dreapta, pentru că este domeniu public. Noroc cu domnul Dorel Curcă care a venit cu un utilaj și ne-a lăsat să dăm drumul la apă acolo pe terenul dânsului, însă  rezolvarea situației este provizorie întrucât atunci când plouă apa va ajunge tot în gospodăriile noastre”;

Din câte am aflat cele patru familii sunt cele care nu l-au votat pe actualul primar al orașului Scornicești, Ion Prioteasa.

În timpul documentării noastre la fața locului și-a făcut apariția și viceprimarul orașului Scornicești, Daniel Tudor.

Edilul susține că șanțurile nu au fost decolmatate pentru că, până în prezent, nu au fost probleme cu inundațiile.

 „Am fost și aseară exact când au început la fața locului, am venit cu echipament de specialitate din partea celor de la ISU, ne-au ajutat în acest sens și astăzi  am găsit după cum se vede soluția pentru a îndepărta apele din gospodăriile dumnealor. Am rupt acolo mai în față un pod care era înfundat, l-am scos cu totul ca să ca să putem să degajăm apa de la cetățeni plus această subtraversare care era la capătul celălalt după cum se vede astupată și mai avem și acolo un podeț care urmează să fie evacuat și acela”.

Întrebat de ce până acum nu s-a recurs la aceste măsuri, viceprimarul a replicat:

Buldoexcavatorul a fost în această perioadă foarte solicitat, având foarte  multe probleme. Aici unde vedeți dumneavoastră s-a mai săpat odată exact pe data de 3 spre 4 iunie când au venit primele ploi, am săpat acest șanț pentru a da drumul la fel apei care s-a strâns în aceste proprietăți și ulterior acest șanț a fost astupat. Rămâne de verificat pentru că vreau  să vedem exact dacă este proprietate privată exact până în buza asfaltului, dar aici rămâne să analizăm, să vedem documentele dumnealui, să ni le pună la dispoziție și vom vedea.

Acolo nu s-a desfundat pentru că până în acest moment nu ne-am mai confruntat cu această situație, atât de gravă. O să intervenim și acolo fără probleme.  Deci nu o să rămână șanț nedecolmatat, nu o să rămână podeț blocat. Toate utilajele în acest moment sunt în teren. Imediat cum terminăm cum se eliberează un utilaj va veni și va descongestiona zona aceasta”.

Întrebat dacă o persoană are voie să asfalteze peste șant, fără să introducă un  tub de scurgere pentru evacuarea apei, viceprimarul Daniel Tudor a spus:

Domnule nu avea voie nimeni, nici să asfalteze, nici să betoneze, fără autorizație. Sunt sute de podețe de genul acesta, și-a betonat omul la poarta . Ce să facem acum să amendăm omul că și-a betonat șanțul ca să aibă un confort să poată să intre și el în curte”.

Indiferent de preferințele politice ale alegătorilor, autoritățile locale trebuie să înțeleagă că oamenii plătesc taxe și impozite și au dreptul la o viață normală, și nu trebuie să sufere din cauza unor dispute politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here