Reuniunea Adunării generale a Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare

0
208

Marţi, 7 mai 2019, s-a desfăşurat reuniunea Adunării generale a Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare.

Ordinea de zi a inclus, printre altele:

– Prezentarea Raportului de activitate pe 2017-2018;

– Prezentarea Raportului financiar contabil şi balanţa pe 2017-2018;

– Prezentarea Raportului auditorului pe 2017-2018;

– Analiza propunerilor Consiliului director de modificare a actelor constitutive ale Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare;

– Completarea componenţei Consiliului Director.

Membrii Adunării generale au aprobat Planul de acţiune al fundaţiei pentru perioada următoare, plan care prevede continuarea manifestărilor – dezbateri, conferinţe, prelegeri – pe teme de actualitate din domenii precum securitate, relaţiile internaţionale, securitate şi diplomaţie.

De asemenea, s-a decis consolidarea activităţilor fundaţiei prin obţinerea unui sediu corespunzător, intensificarea promovării şi a comunicării prin crearea unei platforme on-line de actualitate, precum şi intensificarea manifestărilor în sucursala de la Iaşi şi posibilitatea deschiderii unor noi filiale. Nu în ultimul rând, a fost discutată derularea unor proiecte în parteneriat cu instituţii din România şi străinătate.

Cu ocazia reuniunii, Adunarea generală a ales membrii noului Consiliu al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare.

Cristian Petcu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al acestei structuri, prin vot unanim.

Adunarea a decis includerea de noi vice-preşedinţi în componenţa Consiliului FCNAp, printre care: prof.univ.dr. Liviu MUREŞAN, preşedintele Fundaţiei EURISC, prof.univ.dr. Augustin FUEREA, Universitatea Bucureşti, deputat Gigel ŞTIRBU, preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă, din Camera Deputaţilor a României, Teodor GHEORGHE, director general în cadrul Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din Ministerul Afacerilor Interne, Camelia BOTEZATU, manager al Editurii Paideia, Alexandru CUMPĂNAŞU, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, deputat Georgian POP, membru permanent al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, din Camera Deputaţilor a României, Dan Cristian POPESCU, Viceprimarul Primăriei Sectorului 2, al Municipiului Bucureşti, George SCUTARU, fost consilier prezidenţial, istoricul Liviu ŢĂRANU, cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Sebastian CUCU, Prefectul judeţului Covasna, dr. Răzvan BUZATU, Centrul de Strategii Avansate, Nasty VLĂDOIU, avocat, membru al Baroului Bucureşti.

Tot prin votul majoritar al Adunării Generale, Fundaţia a primit un număr de 45 de noi membri.

„Mă simt profund onorat să vă vorbesc astăzi, în calitate de preşedinte a unuia dintre cele mai prestigioase Fundaţii recunoscută la nivel naţional. Totodată, sunt emoţionat, pentru că astăzi, este şi un bun prilej de a face o trecere în revistă a proiectelor şi programelor, derulate de-a lungul timpului.

Fundaţia a reuşit cu succes să îşi atingă obiectivele pe care şi le-a fixat încă de la constituire. Evenimentele academice, unde au participat numeroşi experţi, universitari, academicieni, practicieni, studenţi, doctoranzi, din toate domeniile, au asigurat, astfel, spaţiul unde ideile valoroase au luat naştere din confruntarea spiritelor înalte.

Evenimentele pe care ne-am concentrat în ultima perioadă au urmărit teme de actualitate din agenda României. Una din preocupările mele a fost să deschidem semnificativ porţile către tânăra generaţie. Ne-am diversificat politica de comunicare publică, activităţile Fundaţiei putând fi urmărite pe diverse platforme sociale.

Cum spuneam, astăzi este un moment prielnic să ne gândim la viitor, să stabilim obiective ambiţioase pentru următoarea perioadă. Astfel, mulţumesc tuturor celor care s-au alăturat nouă, şi, în această nouă formulă, vor contribui în mod decisiv la impunerea FCNAp în peisajul societăţii civile româneşti, ca un forum autentic de dezbatere şi reflecţie.

Nu aş putea să închei fără a mă gândi şi a mulţumi tuturor celor care, de-a lungul ultimilor 25 de ani, au fost alături de Fundaţie, cu pasiune, entuziasm şi devotament, în slujba idealurilor şi valorilor pe care le promovăm.” dr. Cristian PETCU, Preşedintele Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare.

sursa: agerpres.ro