A fost aprobat Bugetul Municipiului Caracal

0
395

După aproape 4 luni, timp în care Administrația Publică caracaleana a funcționat cu un buget de avarie din motivele cunoscute de toată lumea, iată că astăzi 23 aprilie a.c. în ședința ordinară a Consiliului Local Caracal, consilierii locali au aprobat cu 19 voturi pentru ( nici un vot împotrivă și nici o abținere)   Bugetului general de Venituri și Cheltuieli pe anul 2019 al Municipiului Caracal, repartizarea excedentului realizat în anul anterior pentru finanțarea cheltuielilor de capital cât și aprobarea programului de investiții pe anul 2019. Cu un buget la dispoziție mai mic decât cel de anul trecut (în jur de 10 milioane de euro) Primăria Caracal sub Administrația Liviu Radu, speră că va duce la bun sfârșit programul de investiții pe care și l-a propus pentru anul 2019.”Îmi pare rău de acestă situație. Am încercat să facem un buget care să cuprindă cât mai multe lucruri sustenabile, să cuprindă toate domeniile de activitate, inclusiv programul de investiții. De abia de acum încolo, după ce au trecut 4 luni din an ,vom face lucrurile pe care ni le-am propus, dar   există și posibilitatea să nu ne încadrăm în timp și unele dintre acestea să le ducem undeva spre începutul iernii”, a declarat Liviu Radu , primarul municipiului Caracal.

După ce bugetul a fost aprobat   au intrat în dezbaterea consilierilor și celelalte proicte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței ;Proiect de hotărâre  referitor la aprobarea propunerii de criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, în municipiul Caracal, Proiect de hotărâre    referitor la îndreptarea erorii materiale survenite în prevederile art. 1 din H.C.L. nr. 151/29.11.2018 privind vânzarea, fără licitaţie publică, a suprafeţei totale de teren de 10,80 mp, situată în intravilanul municipiului Caracal, Bld. Antonius Caracalla bl. 15, parter, jud. Olt către Negrilă Nicolae Ghiocel, Proiect de hotărâre   referitor la aprobarea completării inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Caracal, Proiect de hotărâre  referitor la însuşirea raportului de evaluare având ca obiect apartamentul ce apartine fondului locativ al municipiului Caracal, compus din 2 camere în suprafață utilă de 50,62 mp, situat în Caracal, str. Plopilor nr. 2, bl. 15, scara 1, parter, ap. 3, jud. Olt, Proiect de hotărâre  referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a cofinanțării obiectivului de investiţii ”Extindere și reabilitare strada Valter Mărăcineanu, Municipiul Caracal”, Proiect de hotărâre   referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a cofinanțării obiectivului de investiţii „Reabilitare și modernizare străzi în municipiul Caracal”, Proiect de hotărâre   referitor la aprobarea încheierii unui contract de sponsorizare pentru produse consumabile în sumă totală de 10.972,5 lei, propus de S.C. CERES COM S.R.L,, Proiect de hotărâre   referitor la indexarea cu rata inflaţiei a impozitelor şi taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum şi limitele amenzilor care se fac venit la bugetul local, Proiect de hotărâre   referitor la aprobarea documentaţiilor de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi Regulament Local de Urbanism (RLU) aferent, în vederea realizării investiţiei „Spațiu Comercial pe B-dul Antonius Caracalla Nr. 43A, Municipiul Caracal, Județul Olt”, investitori Apipie Dănuț si Apipie Elena, Proiect de hotărâre   referitor la aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Caracal pentru anul 2019.

 

Doru Tudor