Accident pe Drumul European 574, la limita județelor Olt și Dolj

0
496
Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit pe Drumul European 574, la limita județelor Olt și Dolj, la un accident rutier cu victimă încarcerată.
În accident au fost implicate un autoturism și un autocamion, în care se aflau numai șoferii. Practic un ansamblu de vehicule ( cap tractor și semiremorca), care se deplasa din direcția Craiova către Slatina, din cauza unei explozii a unei anvelope ( stânga față), a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus.
Șoferul autoturismului a fost găsit încarcerat, conștient, politraumatizat prin accident rutier.
Bărbatul  de 38 de ani a fost extras în scurt timp din autoturismul avariat și preluat de echipajele medicale.
Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.