Nicolae Stan – un nebun frumos al administraţiei locale

0
736

În nota-i obişnuită de om care spune lucrurilor pe nume, Nicolae Stan, primarul comunei Coloneşti, nu a ezitat nicio clipă în a-şi exprima revolta faţă de atitudinea celor de la Drumuri Naţionale, care trec cu buldozerul peste dorinţele locuitorilor din comunele pe care le traversează drumul expres Piteşti – Craiova. Aproape sufocându-se de nervi, cu mâna pe inima-i mare, dar serios zdruncinată de emoţiile la care a fost supusă de când se îngrijeşte de interesele locuitorilor din Coloneşti, Nicolae Stan nu înţelege de ce nu se poate face un nod rutier în punctul în care drumul expres taie drumul european, la ieşirea din Coloneşti.

În locul nodului rutier, proiectanţii au prevăzut să se realizeze o intersecţie denivelată, fără acces la drumul expres. Astfel, sunt ignorate brutal nu numai interesele celor din Coloneşti, dar şi ale celor din Bărăşti, Optaşi, Sârbii Măgura, Tătuleşti care sunt nevoiţi să facă un ocol pe la Scorniceşti, ca să intre şi ei pe drumul expres. O problemă care ar putea fi uşor rezolvată prin realizarea unui nod rutier, dacă s-ar avea în vedere că traseul drumului expres intersectează mai multe categorii de interese. Ne-am obişnuit însă ca proiectanţii de obiective de interes naţional să privească totul de la mare înălţime şi să nu vadă oamenii care, ca nişte furnici, mişună prin iarba atâtor probleme locale.

Ceea ce îl revoltă şi mai mult pe edilul-şef din Coloneşti este că, mai dihai decât cei de la Bucureşti, se opune creării nodului rutier d-l Motorga, de la Drumuri Naţionale Olt, adică tocmai cel care ar trebui să aibă mai mult suflet pentru oamenii din judeţul său. În plus, o problemă adevărată pentru d-l Motorga ar trebui să fie şi cea a podului de peste Vediţa, datorită căruia locuitorii din Coloneşti au fost inundaţi de patru ori până acum. Or problema asta este prea mică pentru anvergura preocupărilor drumarului de la Olt?

Ca o concluzie, Nicolae Stan a spus: „Atrag atenţia organelor abilitate că nu vom elibera certificat de urbanism şi, totodată, vom informa Guvernul României de prostiile care se fac aici”. La cât de hotărât îl ştim, nu ne îndoim că se va ţine de cuvânt. Un nebun frumos, pe care adversarii politici l-au poreclit „Bulă”, sperând să-l arunce în derizoriu, iar publicul să-l perceapă sub această amprentă a ignoranţei şi superficialităţii. Spre marea lor surprindere, Nicoale Stan şi-a asumat această poreclă, iar acum i-o adresează mai mult prietenii. În gura prietenilor (dar şi a duşmanilor !), porecla sună mai degrabă ca un alint.