Dosar penal pentru evaziune fiscală pe numele unui afacerist din Olt

0
1885

Un om de afaceri din Olt s-a ales cu dosar penal pentru acuzaţii de evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronul evazionist a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt la aproape 200.000 RON (adică aproape 2 miliarde ROL).

Inspectorii fiscali au efectuat în primele două luni din 2019, aproape 180 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar un patron certat cu legea a picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îl poate costa libertatea pe  afaceristul oltean care are acum dosar penal pentru evaziune fiscală. Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosar penal, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.

„La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie-februarie 2019, au fost efectuate 176 inspecții fiscale  la persoane juridice și fizice. Din cele aproape 180 de inspecții fiscale, 129 au fost efectuate la persoane juridice și 47 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 10 amenzi contravenţionale, în valoare de 10.300 de lei. Din cele 10 amenzi, 7 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 9.400 de lei, iar trei amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, cuantumul fiind de 900 de lei. În perioada ianuarie-februarie 2019 a fost înaintată organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, o sesizare penală pentru un prejudiciu în valoare de 186.291 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase. În 2018 nu mai puțin de 44 de afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul AJFP Olt la peste 20 de milioane RON (adică peste 200 de miliarde ROL).