GAZETA OLTULUI, ZIARUL CU SUFLET TÂNĂR

0
579
Anul acesta aniversarea publicaţiei noastre va fi una cu totul specială.
Pe 1 Decembrie, ziua împlinirii Centenarului patriei noastre, aniversăm 23 de ani şi deşi în comparatie cu vârsta sa deja „venerabilă” suntem tineri, totuşi dintre publicaţiile de acelaşi
gen din judeţul Olt, cotidianul nostru este cel mai longeviv, cunoscut şi apreciat.
Din data de 1 Decembrie 1995 – când am apărut ca şi continuatori ai ziarului „Oltul”- deşi pe
lângă frumoase succese am avut parte şi de mici eşecuri şi am întâmpinat anumite dificultăţi, am reuşit să le depăşim cu bine de fiecare dată. Şi cu cât mai spinoasă a fost
calea spre reuşită, cu atât mai dulce a fost victoria.
Deşi printre colegii noştri  există şi unii care ne critică, mai direct sau mai voalat, cu toţii
sunt de acord într-o privinţă : noi suntem cei ce au descoperit „reţeta supravieţuirii ” ca
publicaţie în presa scrisă, indiferent de contextul politico-economic al momentului. Secretul
nostru?! Marea deschidere spre nou, dar şi spre descoperirea şi promovarea de noi talente.
În cadrul publicaţiei noastre au debutat şi au evoluat  mulţi dintre cei mai valoroşi redactori
şi tehnoredactori din presa scrisă a judeţului Olt. Cu această ocazie vom reaminti aici
cele mai apreciate „condeie” ce s-au format pe „băncile” cotidianului nostru : Mircea Botez,
Petre Cazangiu, Constantin Smedescu, Mihaela Stana, Elena Ionescu, Alin Dorobanţu,
Mihaela Bobaru, Florina Urîcu (Popa), Ana Maria Cojocaru, Laura Mira Manu, Cătălin Fircoiu,
Adriana Mataraş, Monica Tone, Radu George, Corina Mitran (Radu), Mădălina Tiţa, Valentin
Ciurea, Daniela Denghel, Florentina Ştefan,Cristina Matei, Cornel Predeanu, Dumitru Sârghie,
Mirela Mihalache, Maria Mitrache, Romulus Preoteasa, Rodica Bolcu,  Valentin Vidu, Violeta
Broboană, Georgiana Leulescu (Raicu).
De asemenea, la Gazeta Oltului au colaborat de-a lungul timpului ziarişti de mare valoare :
scriitorul George Stanca, răposatul ziarist Florin Niculescu, Ilie Voicu, profesorul Gheorghe
Niţescu, profesorul Constantin Victor, regretata Liliana Branca, Franţescu Ion, Visi
Ghencea, Nicolae Truţă, Vali Ciurea, Paul Matiu, profesorul Silviu Gorjan, Aurelia Grosu, s.a.
Un alt secret, poate la fel de important, al supravieţuirii  ziarului nostru este faptul că ne-am păstrat „coloana vertebrală” prin neafilierea politică şi nesubordonarea financiară. Prin propriile puteri am reuşit să ne menţinem pe piaţă ca publicaţie independentă, prima din judeţ apărută după 1989, editată offset şi totodată prima apărută în format mare şi policromie. Tot noi am fost primii din Olt care au prezentat cititorilor ziarul în format digital, găzduit pe Internet ca „www.gazetaoltului.ro”.
Deşi presa scrisă din România traversează încă o perioadă tulbure, Gazeta Oltului  o va
depaşi cu bine, aşa cum a făcut-o de fiecare dată. Timpul ce a trecut de la infiinţare ne-a
ajutat sa ne maturizăm, învăţând din greşelile noastre şi ale celorlalţi . Astfel, am ajuns să
realizăm că , într-un mediu atât de „dificil”, cum este presa scrisă, în care „supravieţuirea”
este o provocare, trebuie să nu-ţi dezamăgeşti nici cititorii, nici colaboratorii.
Odată cu trecerea în cel de-al doilea secol al României Mari, ne dorim să lăsăm în urmă
toate animozităţile şi neînţelegerile şi să deschidem calea către noi colaborări.
Ne vom „reinventa” mereu, an după an şi vom supravieţui de fiecare dată oricăror provocări,

oricât de dure.

Vom reuşi de fiecare dată, căci pentru  un suflet mereu tânăr nu exista „imposibil” !