Șefia Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Disciplina în Construcții din cadrul CJ Olt, scoasă la concurs

0
506

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a scos la concurs  postul vacant de șef serviciu Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Disciplină în Construcţii din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean (CJ) Olt. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 11 decembrie, de la ora 10.00, la sediul ANFP București.

 Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de articolul 66 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Funcţionarii publici de conducere pot promova într-o funcţie publică de conducere vacantă de nivel superior, conform prevederilor art. 140 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit anunțului publicat pe site-ul ANFP condițiile de participare la concurs sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în inginerie civilă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I și  să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada 9 noiembrie – 28 noiembrie 2018, inclusiv.