Pomii care se pot tăia doar cu autorizaţie. Amendă de peste 2.000 de euro

Date:

Share post:

Există două specii de pom protejate de lege, iar tăierea lor fără autorizaţie se sancţionează cu amendă de până la 10.000 de lei.

Persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite mai multe condiţii. Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) şi plantaţii pomicole este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi şi din plantatii pomicole cu o suprafata mai mare de 0,5 ha, iar la arbuşti cu o suprafata mai mare de 0,2 ha, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii. Regula prealabil este valabilă, în egală măsură, şi pentru castanii comestibili.

Cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă a pomilor răzleţi şi cu cel putin trei luni înaite pentru executarea defrişării în plantaţiile pomicole. Aprobarea cererii de tăiere a nucilor se face în funcţie de trei criterii prevăzute de Legea pomiculturii. Plantaţia prezintă goluri, pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană; pomii sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local; pomii sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Autorizaţii se dau şi dacă plantaţia se află în declin, este infectată de micoze, bacterii, viruşi, a căror combatere nu se justifică economic sau dacă plantatia are durata normală de funcţionare expirată. Nucii pentru care s-a obţinut autorizatia de defrişare se vor marca dupa sistemul practicat la marcarea speciilor forestiere.

Articol publicat pe capital.ro

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...