Programul ”Roșia”, sabotat de samsari și unele instituții ale statului!

Date:

La începutul anului 2017, prin Hotărârea de Guvern nr. 943/2017, s-a aprobat subvenția pentru roșii, mai exact ajutorul de minimis pentru culturi în spații protejate (sere, solarii).

Valoarea sprijinului financiar este de 3000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafață cultivată pe 1000 mp (2 kg/mp). Recolta obținută trebuie să fie valorificată și justificată prin documente legale.

În anul 2017 acest Program a fost implementat cu rezultate, după indicatorii oficiali: 9350 solicitanți înscriși, 4397 beneficiari care au încheiat ciclul I. Suma plătită a fost de aproape 60 de milioane lei. Pentru ciclul al II-lea din 2017, au fost 3619 beneficiari și s-a plătit suma de 48 789 000 lei.

Totul bine și frumos, numai că, cel puțin în județul Olt, lucrurile nu au mers cum trebuie, încălcându-se legea atât în privința documentației prezentate de către unii agricultori, în supravegherea și controlul efectuat de către unii reprezentanți ai DGAIA Olt, în eliberarea unor documente și avize de către unele primării și, mai ales, în modul jalnic în care s-a realizat comercializarea roșiilor în piețe și prin intermediul unor samsari, speculanți.

Ancheta redacției, într-un număr viitor al Gazetei Oltului

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...