Centura de ocolire a Municipiului Caracal, inclusă în rețeaua Drumurilor Națioale

0
999

În sfârșit, după 7 ani un vis al caracalenilor devine realitate . Începută în anul 2011 de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) , Centura de ocolire a Caracalului a fost recepționată joi 24 mai a.c., de către o comisie  formată din reprezentanții CNAIR, ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova și ai Secției Drumuri Naționale (SDN) Slatina, în prezența constructorului –societatea italiană S.E.C.O.L. (Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A). La evenimentul prilejuit de recepția lucrărilor au fost prezențI  Liviu Radu –primarul municipiului Caracal șI Octavian Stănescu viceprimarul localității șI reprezantanțI ai mass-media .

“Este o zi foarteimportantă pentru noi, așteptăm să fie finalizată recepția lucrărilor șI sper ca în acestă după amiază să fie deschisă traficului rutier. Din punctul nostru de vedere lucrurile vor intra în normalitate, cetățenii orașului care ani de-a rândul au avut probleme la locuințe din cauza traficului greu vor răsufla ușurațI șI vor fi mulțumiți. Pe de altă parte este bine șI pentru bugetul localității noastre care nu va mai fi afectat de lucrările de reparații an de an la străzile pe unde tranzitau localitatea tiruri, camioane șI alte utilaje grele care afectau atât străzile cât șI locuințele locuitorilor din zonă. De altfel din punctul  de vedere al participanților la traficul rutier , centura ocolitoare a Caracalului va reduce timpul de tranzit al localitățI. Doresc să profit de ocazie șI să vă spun că de câteva zile au început lucrările șI la Centura de nord a orașului (de fapt o minicentură) șI sper ca acestea să fie finalizate până la finele lunii septembrie , urmând ca cele două obiective de interes național să producă șI efectele unuia dintre obiectivele noastre locale dezvoltarea șI crearea unor parcuri industriale care să asigure locuri de muncă pentru populația orașului șI chiar a zonei” a declarat Liviu Radu –primarul municipiului Caracal.

“Din inspecțiile preliminare pe care le-am făcut nu avem probleme deosebite la acestă investiție . Din punctul nostru de vedere vom verifica foarte bine aceste lucrări pentru că vom fi beneficiarul direct al acestei lucrări,va fi în administrarea noastră și ne vom ocupa de întreținerea acestei lucrări, așa că avem tot interesul să verificăm bine tot cea ce s-a executat. Nu avem deficiențe, din fericire constructorul și-a făcut treaba, noi sperăm să o dăm în folosință cât mai repede, după ce vom definitiva întreaga procedură , a declarat Adrian Motorga, directorul SDN Slatina.

Centura ocolitoare a Municipiului Caracal are o lungime de 10,350 Km șI costurile acesteia se ridică la valoarea de 44.472.173,75 lei, fără TVA. Pe lângă reducerea timpilor de parcurs ai autovehiculelor în traversarea orașului de la 15 minute la 5 minute , se reduce șI impactul negativ asupra zonelor locuite care erau afectate de traficul greu din localitate. O investiție eficientă șI sperăm șI durabilă. Drum Bun, participanților la trafic !

Doru Tudor