Stănescu: Îmi exprim sentimentele de respect, recunoştinţă şi admiraţie pentru toţi eroii poporului român

2
163

Viceprim-ministrul Paul Stănescu a transmis un mesaj, joi, cu ocazia Zilei Eroilor, prin care îşi exprimă „sentimentele de respect, recunoştinţă şi admiraţie pentru toţi eroii poporului român”.”Personal, îmi exprim sentimentele de respect, recunoştinţă şi admiraţie pentru toţi eroii poporului român: bunicii, taţii, fraţii şi chiar fiii noştri! Să ne înclinăm frunţile, aşadar, şi să aducem un prinos de recunoştinţă eroilor cunoscuţi sau anonimi ai neamului românesc! Fie ca spiritul şi încărcătura emoţională ale acestei zile să pătrundă în sufletul fiecărui român!”, a afirmat Stănescu, potrivit agerpres.ro.

În mesajul său, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, aminteşte că în 1920 s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, iar sărbătoarea este dedicată „eroilor căzuţi în luptă, de-a lungul veacurilor, pentru credinţă, libertate, apărare şi reîntregirea neamului”.

Vicepremierul Paul Stănescu a punctat că eroilor le datorăm „o Românie pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice”.

„Prin curajul şi dăruirea lor, eroii neamului românesc ne-au învăţat lecţia devotamentului, demnităţii şi sacrificiului, apărând cu propria lor viaţă unitatea, independenţa şi suveranitatea ţării noastre! Gândurile noastre se îndreaptă astăzi şi către cei care, în prezent, îţi pun viaţa în pericol, atât în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile din Africa şi Asia, sub egida ONU, NATO sau UE, apărând principiile şi valorile universale. Tuturor acestor eroi le datorăm astăzi o Românie pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice, iar exemplul lor de curaj, simţul datoriei şi cel al onoarei reprezintă o moştenire nepreţuită, pe care o transmitem generaţiilor următoare”, a arătat Paul Stănescu.

Sursa:stiripersurse.ro

2 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa pomeneasca pe toti eroii neamului românesc.
    ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

  2. Liviu Dragnea a fost huiduit la cel mai mare ceremonial din ţară dedicat Zilei Eroilor. La evenimentul organizat în municipiul Buzău au participat mii de persoane dar și ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Culturii, George Ivaşcu, şi delegaţi străini din unsprezece state, reprezentanţi ai Bisericii şi ai Armatei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here