Traian Băsescu a citit dintr-un document secret al SRI, în Senatul României

0
227

 

Dezvăluire incendiară făcută de senatorul PMP Traian Băsescu în Parlamentul României, pe tema colaborării dintre instituţiile din sistemul de justiţie şi serviciile secrete. Băsescu a dat citire unor pasaje dintr-un document secret al SRI din 2011, care susţine că i-a parvenit acum câteva luni.

Plec de la premisa că avem nevoie urgentă de desecretizare a protocolului SRI – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sigur, doamna Tarcea ne spune că face eforturi pentru desecretizare, dar până când nu va fi public acest protocol, nu vom înţelege mecanismele prin care unele complete de judecată condamnă, aşa-numitele canale. (…)

Eu nu contest că SRI este obligat să pună la dispoziţia organelor de anchetă informaţiile pe care le culege în activitatea sa”, a spus Băsescu în Senat.

Ulterior, fostul preşedinte a dat citire unor pasaje din document.

„În temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea 14/1992 și al art 15 din protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă ÎCCJ și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale și urmare a adresei nr. (…)

Ce înțelegem din acest document este că protocolul a funcționat din plin și că a existat un plan de colaborare între serviciile de informații și DNA. Finalul acestui document spune așa:

În conformitate cu dispozițiile art.8 și art.57 din protocolul de cooperare dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale vă adresăm rugămintea ca datele să fie folosite exclusiv informării procurorului de caz”, a spus Băsescu în Senat.