Primăria Caracal angajează auditori. Concursul este organizat la ANFP

0
450

Oltenii cu studii superioare în domeniul economic, care sunt în căutarea unui loc de muncă, pot opta pentru unul din cele două posturi scoase la concurs de administrația locală din Caracal. Este vorba despre un post de de auditor, clasa I, grad profesional principal și un post de auditor, clasa I, grad profesional superior – Compartiment Audit Public Intern din cadrul aparatului de specialitate al primarului municpiului Caracal.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe 10 aprilie, de la ora 10.00, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) București. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei, în perioada 06 martie – 26 martie 2018 inclusiv. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de articolul 54 din Legea numărul 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile de participare sunt:  studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de auditor, clasa I, grad profesional principal: minimum cinci ani, respectiv
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de auditor, clasa I, grad profesional superior de minimum nouă ani.

Ilie Bîzoi