Prima Şedinţă Ordinară din acest an a Legislativului Caracalean

0
451

În ultima zi a lunii ianuarie, consilierii locali ai Municipiului Caracal au fost convocaţi în Şedinţa Ordinară a Consiliului Local.

Printre proiectele iniţiate de către primarul localităţii – Dr. Liviu Radu, sau aflat pe ordinea de zi; Încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Popescu Dan –   ALDE, ca urmare a demisie din calitatea de consilier şi declararea vacantă a mandatului  atribuit ALDE, Încetarea de drept a mandatului de consilier al domnului Dinoiu Ion, ca urmare a decesului şi declararea vacantă a mandatului atribuit UNPR, Darea în folosinţă gratuită a imobilului Punct Termic situa în Caracal-Intrarea Libertăţii, către ADPP Caracal, Darea în folosinţă gratuită pe termen de 3 ani a unui spaţiu în suprafaţă de 18,14 mp din imobilul situat în Caracal str.Aleea Creşei nr.1, Asociaţiei de Părinţi GPP Nr.3, Aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI)şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Construire şarpantă cu învelitoare şi reparaţii curente la clădirea internat” la Colegiul Tehnic”Matei Basarab”, Actualizarea indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiţii „Modernizare strada Mihai Viteazul, tronsonul cuprins între stada Ştrandului şi Cimitirul Evreiesc Caracal, Actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii” Reabilitare, modernizare şi înfiinţare Secţie de Psihiatrie a Spitalului Municipal Caracal, Aprobarea bugetului şi a calendarului principalelor acţiuni de promovare aferente Planului de marketing al Centrului naţional de Informare şi Promovare Turistică din municipiul Caracal  în anul 2018, Aprobarea bugetului şi a calendarului de activităţi , ce urmează a se desfăşura pe parcursul anului 2018 cu partenerii din localităţile Montana-Bulgaria şi Bialograd- Polonia, în baza acordurilor de cooperare şi înfrăţire, Aprobarea Calendarului principalelor manifestări cultural artistice în anul 2018.

Clarisa Florică – noul consilier din partea UNPR

În urma declarării vacant a mandatului atribuit UNPR ,prin încetarea  mandatului de consilier al domnului Dinoiu Ion, ca urmare a decesului, doamna Clarisa Florică a fost validată de către Consiliul Local în funcţia de consilier local, cu 16 voturi pentru şi unul împotrivă(Ştefănescu Niculae- consilier al aceleiaşi formaţiuni politice)

Zilele municipiului Caracal nu vor mai fi sărbătorite în Noiembrie, ci în Mai

Tot în şedinţa ordinară, odată cu aprobarea bugetului şi manifestărilor culturale prinse în Calendarul Cultural aferent anului 2018, la propunerea preşedintelui Comisiei de Cultură Dan Dimulescu, zilele municipiului Caracal desfăşurate până în acest an în perioada 17-24 noiembrie (conform atestării documentare a localităţii) nu vor mai fi sărbătorite în acestă perioadă, ci acestea vor fi sărbătorite pe 21 Mai de Sfiinţii Constantin şi Elena patronii spirituali al localităţii. Motivaţia preşedintelui de la cultură  a fost,  vremea nefavorabilă din noiembrie îngreunează desfăşurarea  manifestărilor (!). Dar până acum cum s-au desfăşurat?!

Buget de austeritate pentru manifestările culturale din cadrul Calendarului Cultural, în anul „Centenarului”

535 de mii de lei sunt banii alocaţi pentru manifestările culturale din acest an ( în condiţiile în care acestea s-au dezvoltat şi au crescut calitativ) , cu aproximativ 60% mai puţin faţă de anul trecut

Toate proiectele aflate pe ordiea de zi au primit votul majoritar al consilierilor. La finalul şedinţei ordinare primarul municipiului Caracal – doctorul Liviu Radu a prezentat raportul privind Starea economică, socială şi de mediu a municipiului Caracal pentru anul 2017. Un raport foarte bine structurat şi bine  pus la punct, un raport care vine să întregească activitatea tuturor Direcţiilor şi Compartimentelor din Administraţia Publică Caracaleană în anul care tocmai s-a încheiat. Vom revenii cu o analiză amplă a acestui raport .