Întâlnire importantă între vicepremierul Paul Stănescu şi primarii din ţară. Vezi ce s-a discutat

0
703

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene, au avut luni, 20 noiembrie anul curent, o întâlnire cu reprezentanți ai Asociației Municipiilor din România, ai Asociației Orașelor din România și cu reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale.

Întâlnirea a vizat subiecte privind domeniile și programele de finanțare gestionate de Ministerul Dezvoltării. Au fost abordate teme precum problematica simplificării procedurilor de absorbție a fondurilor europene, viitoarele apeluri de proiecte la care unitățile administrativ-teritoriale sunt eligibile, finanțarea unităților administrativ-teritoriale și echilibrarea bugetelor locale și soluții pentru termoficare. Reprezentanții ministerului au prezentat soluțiile identificate pentru aspectele semnalate, la nivelul programelor pe care le coordonează, și vor răspunde punctual solicitărilor formulate de participanții la întâlnire – primari și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale. Întâlnirea continuă seria de întrevederi organizate pentru a asigura un dialog constant între nivelul central și nivelul local al administrației publice, colaborarea pentru dezvoltarea durabilă a țării fiind una dintre prioritățile ministerului. Ministerul Dezvoltării are, în prezent, în procedura de consultare interministerială, proiectul de Hotărâre de Guvern privind alocarea de fonduri pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, a populaţiei.

Ilie Bîzoi