Accident de muncă mortal la Curtişoara

0
1334

Un bărbat în vârstă  de 55 de ani, angajat al unei societăţi de construcţii din Balş, şi-a găsit sfârşitul la locul de muncă. Bărbatul a căzut de pe acoperişul unui dispensar din comuna Curtişoara, acolo unde firma desfăşura lucrări. Din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa persoana în cauză a decedat la câteva zile într- un spital din Craiova. „Un lucrător al unei societăţi de construcţii din Balş care efectua lucrări la acoperişul dispensarului din comuna Curtişoara  a căzut de pe acoperişul clădirii de la o înăltime de vreo şapte metri. A fost transportat la un spital din Craiova, iar după cinci –şase zile a decedat, a precizat Florin Fumureanu, inspector şef adjunct Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Olt. Cazul este cercetat de inspectorii de muncă din cadrul ITM Olt pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă mortal.

Ilie Bîzoi