Vaccinul pneumococic a ajuns DSP Olt

0
66

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a primit prima serie de vaccin pneumococic necesar imunizării bebeluşilor din judeţ. Vaccinul introdus anul acesta în Programul Naţional de Vaccinare a ajuns la DSP.

Ministerul Sănătăţii a transmis județului nostru 2.700 de doze de vaccin pneumococic pe care DSP a început să le distribuie medicilor de familie. „Pe lângă vaccinul pneumococic «Prevenar 13» s-a distribuit şi scrisoarea metodologică ce se referă la protocolul de vaccinare. Campania de imunizare va demara în curând şi vor fi vaccinaţi nou-născuţii care împlinesc două luni, mai exact cei născuți în august. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018“, susțin cei de la DSP. Potrivit acestora, acordul cadru de achiziţie a produsului a fost încheiat pentru o perioadă de patru ani. Vaccinul pneumococic se administrează gratuit copiilor, conform schemei de vaccinare, în cabinetele medicilor de familie. Produsul farmaceutic conţine 13 valenţe prin care se previn boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice, respectiv otitele. „În rândul copiilor, bolile pneumococice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Conform datelor oficiale, ţara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani“, mai subliniază cei de la DSP Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here