Descoperire macabră la Brastavățu – Un copil a fost găsit decapitat

0
3378

Cadavrul unui copil de doar 14 ani a fost descoperit la marginea satului natal. Daniel Șoșoi este numele celui care a fost descoperit decapitat în dimineața acestei zile. Cadavrul  a fost găsit la ieşirea din localitate, în apropierea unui drum public, pe un câmp. Capul acestuia se afla la câțiva metri aruncat într-un șanț. Potrivit anchetatorilor trupul său a fost aruncat în zonă, noaptea trecută. Timp suficient în care animalele să înceapă devorarea cadavrului.

Potrivit anchetatorilor, tânărul nu a fost victima infracţiunii de omor. Oamenii legii, după examinarea cadavrului, au pus decapitarea acestuia pe seama câinilor care îşi fac veacul în zonă.

„Medicul legist urmează să stabilească cauza decesului. Dacă există suspiciuni de omor, atunci dosarul va fi preluat de parchet. Dacă sunt alte cauze, va fi investigat de poliţie. Așteptăm raportul medico legal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că tânărul nu a fost victima infracţiunii de omor. Din primele cercetări ale celor de la IML, după examinarea cadavrului, se pare că decapitarea tânărului s-a făcut de către câinii maidanezi care îşi fac veacul în zonă.

Edilul comunei Brastavățu, Cici Oprea a declarat pentru cotidianul nostru că trupul copilul a fost găsit în această dimineață de către niște localnici. Daniel face parte dintr-o familie deamilie de etnie romă, una destul de numeroasă în care scandalurile se aflau la ordinea zilei. Ultima dată tânărul a fost văzut într-un bar din zonă cunsumând băuturi alcoolice.

Echipa de criminaliști ajunsă la fața locului a prelevat mai multe probe pentru descoperirea criminalului.

Apropiați ai familiei au declarat pentru cotidianul nostru că nu cunosc ca băiatul să fi avut probleme cu cineva care să-i fi dorit moartea. „Era un copil cuminte care nu făcea nimănui probleme. Mergea cu ziua pentru a-și câștiga existența. Din ce știu eu copilul nu mai mergea la școală. Are bunici și părinți, mai mulți frați. Nu cunosc în amănunt problemel lor de familie dar ceea ce a pățit acest copil este dramatic. Păcat de el, să ai o așa moarte vă dați sema că nici dușmanilor nu ai dori”, a spus Elena.V. o localnică din brastavățu care cunoaște familia Șoșoi, greu încercată de soartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here