Grădiniță nouă la Crîmpoia

Date:

Share post:

Lucrările privind construirea unei grădinițe în comuna Crîmpoia sunt aproape finalizate, iar în noul an școlar micuții vor învăța într-o clădire nouă, modernă.

Meritul este în primul rând al Primăriei Crîmpoia, care a reușit să obțină finanțare și să transforme o ruină în cea mai modernă unitate școlară de pe raza comunei. „Această grădiniță era absolut necesară deoarece avem în localitate foarte mulți copii de vârstă preșcolară. Am vrut să asigurăm confortul elevilor și al cadrelor didactice pentru ca procesul de învățământ să se desfășoare în condiții optime”, a afirmat Ionel Mirea, edilul comunei Crîmpoia.

Peste 100 de copii din localitate vor învăța în condiții moderne în noul an școlar. Construcția a fost realizată în cadrul proiectului privind Reforma Educaţiei Timpurii (PRET),  cofinanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...