Olt: Şoferii pot solicita recuperarea taxei auto. A apărut modelul de cerere

0
929

Veste bună pentru şoferi. Formularul pentru recuperarea taxei auto a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, toţi cei care au plătit o taxă auto, indiferent de denumirea ei, vor putea solicita restituirea sumelor achitate Fiscului oltean pe cale administrativă. Însă pentru aceasta trebuie să completeze noul model de cerere de restituire.

Proprietarii de mașini care deja au depus în trecut cereri de restituire nu vor mai trebui să depună altele noi. Ordonanţa 52 în care este prevăzută restituirea acestor sume a fost publicată pe 7 august, însă reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt aşteaptă procedura detaliată privind recuperarea taxelor. Procedura de recuperare pe cale administrativă se emite în 60 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 52/2017 privind resitutirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule”, au precizat reprezentanţii AJFP Olt. Termenul-limită până la care se va putea cere returnarea fostelor taxe auto este 31 august 2018. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJFP Olt , Mihaela Marinescu,  de la 1 ianuarie 2013 şi până în ianuarie 2017, 20.180 de olteni au achitat taxe în vederea înmatriculării autovehiculelor. Acestora li se adaugă alţi aproximativ 22.000 de olteni care au achitat taxa de primă înmatriculare în perioada 1 ianuarie 2007 – 1martie 2013.

Ilie Bîzoi