Atenție șoferi! Guvernul a modificat Codul rutier

0
597

Dacă dreptul de proprietate nu este transcris în 90 de zile sau dacă este expirată ori anulată inspecția tehnică periodică (ITP), înmatricularea unui autovehicul va fi suspendată, potrivit unei ordonanțe de modificare a Codului rutier, adoptată de Cabinetul Tudose în ședința de Guvern de vineri.

„Prin ordonanţa aprobată astăzi se introduce conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public şi nu vizează anularea înmatriculării. În context, vehiculul va figura în continuare înmatriculat pe numele proprietarului/deţinătorului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate (care va cuprinde, totuşi, o menţiune de suspendare a înmatriculării)”, anunţă Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Situaţiile în care se propune producerea suspendării de drept a înmatriculării sunt atunci când noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, precum şi în cazul expirării / anulării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului. Suspendarea înmatriculării nu conduce însă și la suspendarea plăţii impozitului asupra mijlocului de transport sau la nedatorarea impozitului pe mijlocul de transport.

O altă modificare se referă la instituirea reglementării radierii din oficiu a vehiculelor, în urma notificării primite de la autorităţile competente din ţară sau din celelalte state membre, precum şi de la persoanele juridice autorizate, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz. În cazul radierii vehiculului în aceste condiţii, autoritatea competentă îl va informa pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operaţiuni în termen de 30 de zile de la radiere. De asemenea, se stabileşte dreptul de acces al Poliţiei Rutiere la Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate în scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, respectiv a valabilităţii acesteia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here