Mai puține infracțiuni în Olt

Date:

Share post:

Joi, 27 iulie 2017, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a avut loc o conferință de presă, în cadrul căreia reprezentanții inspectoratului și-au prezentat activitatea desfășurată în primele șase luni ale anului 2017.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței de presă, în ceea ce priveşte situaţia operativă, în primele 6 luni ale anului 2017, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, numărul infracţiunilor sesizate a scăzut cu 1,92%, comparativ cu primele 6 luni ale anului trecut.

„După primele șase luni de activitate ale acestui an, pot spune că, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, a scăzut numărul infracțiunilor în județ.  Din analiza datelor statistice privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, în această perioadă, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, se observă o scădere cu 50% a numărului infracţiunilor sesizate la infracţiunile de vătămare corporală faţă de primele 6 luni din anul 2016. Și în ceea ce priveşte situaţia infracţiunilor de natură economico financiară, pentru care s-a propus declinarea competenţei, se constată o scădere cu 29 % fapte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat  șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, comisarul şef Cătălin Florescu.

Totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a fost începută urmărirea penală in personam pentru 179 de infracţiuni de natură economico – financiară în primele 6 luni din 2017 și se află în lucru 21 dosare penale complexe ce au vizat fapte de fraudă economică din sectoarele financiar-bancare, evaziune fiscală.

„Și prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale constituie una dintre priorităţile naţionale ale Poliţiei Române, mai ales din cauza impactului social deosebit pe care îl are comiterea infracţiunilor subsumate acestei categorii, ce afectează sentimentul de siguranţă publică. În primele 6 luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, criminalitatea stradală a înregistrat un trend descendent cu 5,7 procente. În incinta unităţilor de învăţământ, numărul faptelor înregistrate a scăzut cu 33 %, comparativ cu primele 6 luni ale anului 2016”, a mai declarat comisarul șef Cătălin Florescu.

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, combaterea evaziunii fiscale și contrabandei, monitorizarea și destructurarea grupărilor infracționale, impunerea respectării legislației rutiere constituie o prioritate a Poliţiei Române, astfel, polițiștii olteni continuând activităţile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...