Municipiul Caracal şi oraşele din Olt pot primi până la 10 milioane de euro pentru reducerea emisiilor de carbon

Date:

Municipiul Caracal şi oraşele din judeţul Olt, cu excepţia municipiului Slatina, pot primi finanţări europene nerambursabile de până la zece milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, pentru reducerea emisiilor de carbon bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă. În acest sens Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AMPOR) a publicat pe 12 iulie 2017, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului pentru Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”.  Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă din orașele şi municipii din judeţele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Constanța, cu excepţia municipiilor reşedinţă de judeţ. Valoarea totală eligibilă a unui proiect, (echivalentă în lei la cursul de schimb InforEuro valabil la data publicării ghidului specific), este de minimum 500.000 euro și de maximum: 5.000.000 euro, pentru orașele/municipiile cu o populație sub 20.000 de locuitori şi 10.000.000 euro, pentru municipiile cu o populație de peste 20.000 de locuitori. Eventualele observaţii şi propuneri pot fi transmise, la adresa regio@mdrap.ro, până la data de 24 iulie 2017.

Ilie Bîzoi

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...