O mașină a luat foc în trafic

Date:

Un şofer a trecut prin momente de coşmar după ce maşina pe care o conducea i-a luat foc în trafic. Bărbatul se afla cu mașina la aproximativ doi kilometri de Slatina spre Valea Mare.

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit în această dimineața, la ieșire din Slatina spre Valea Mare, la un accident rutier urmat de incendiu.

În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar șoferul. Un echipaj SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă și echipaje de la Serviciul de Ambulantă s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului.

În momentul sosirii echipajelor, șoferul, în vârstă de 24 de ani, din Miercurea Ciuc, a fost găsit în afara autoturismului, conștient, reușind să se autoevacueze înainte de izbucnirea incendiului. Incendiul ardea generalizat, cu flacăra deschisă și degajări mari de fum.

Concomitent cu acțiunile de localizare și lichidare a incendiului, echipajele medicale i-au acordat primul ajutor bărbatului rănit și l-au transportat la UPU Slatina. Acesta prezenta traumatism abdominal, traumatism de bazin și fractură la antebrațul drept.

În urma incendiului, autoturismul a fost distrus în totalitate.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...