CJ Olt va semna contractul de finanţare pentru reabilitarea Casei Fântâneanu

0
191

Contractul de finanţare pentru reabilitarea Casei Fântâneanu din Slatina, cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, va fi semnat în cel mult doua săptămâni a precizat directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu. Directorul general al ADR a declarat, miercuri la Slatina, după ce a semnat contractul de finanţare pentru modernizarea DJ 546 că tot prin POR, vor fi reabilitate şi Biblioteca „Virgil Carianopol” din Caracal, Mănăstirea Brâncoveni şi Biserica „Sfânta Treime” din Slatina. „Sunt şi alte proiecte depuse din judeţul Olt, pe Programul Operaţional Regional. Un proiect foarte important, depus de către Consiliul Judeţean Olt, este vorba de Casa Fântâneanu. De asemenea, Caracalul a depus un proiect pentru reabilitarea Bibliotecii «Virgil Carianopol», dar şi două lăcaşuri de cult – Mănăstirea Brâncoveni şi Biserica «Sfânta Treime» din Slatina”, a declarat Bogheanu.Valoarea proiectului privind reabilitarea Casei Fântâneanu se ridică la aproximativ două milioane euro şi este realizat de Consiliul Judeţean Olt în parteneriat cu Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Contribuţia Consiliului Judeţean (CJ) Olt  la acest proiect este de 214.602 lei. Casa Fântâneanu construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a aparținut familiei cu acest nume din Slatina, ai cărei membri au deținut importante funcții în viața publică a orașului. Inițial, imobilul a funcționat de-a lungul timpului ca sediu de prefectură de județ sau, ulterior, chiar ca azil de bătrâni. După instalarea regimului comunist în România, din anul 1948, clădirea a fost naționalizată și a servit drept sediu pentru mai multe instituții județene. După 1990, până în anul 1998, în aceasta casă a fost sediul Direcției Agricole Județene Olt. În prezent clădirea se afla în proprietatea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.

Ilie Bîzoi