Zeci de școli din județ nu au autorizație de securitate la incendiu

În județul Olt sunt zeci de unități școlare care nici până în prezent nu au obținut autorizație de securitate în caz de incendiu potrivit pompierilor olteni. Până la începerea unui nou an școlar, reprezentanții instituțiilor școlare au obligația să obțină aceste avize, altfel riscă amenzi uriașe.

0
128

Zeci de unități de învățământ din județ nu dețin avize de funcționare din partea pompierilor. Fie pentru că procedura de obținere a autorizațiilor este una greoaie, fie pentru că directorilor de școli le lipsește interesul, școlile continuă să funcționeze fără autorizații de securitate la incendiu, iar elevii sunt puși în pericol chiar în clasele unde se desfășoară orele de curs.  Reprezentanții ISU Olt au transmis și o adresă către Inspectoratul Școlar Județean în care specifică că unitățile de învățământ mai au la dispoziție puțin timp  pentru a obține autorizația de securitate la incendiu, în caz contrar riscând amenzi de 10.000 lei. „Unele instituţii de învăţământ funţionează la acest moment fără a avea autorizaţia de securitate la incendiu și amintim din nou că termenul pentru obţinerea acestui act legal este de 30.09.2017. După expirarea termenului limită -pe care l-a stabilit legea- până la care se pot obţine autorizaţiile de securitate la incendiu, este stabilit legal ca şi contravenţie aplicarea amenzii în cuantum de 10.000 lei. Instituţia noastră, în zilele de luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 09:00-13:00, are stabilit program special de lucru cu publicul pe segmentul avizării/autorizării, când se pot discuta şi analiza aspectele prevăzute de legislaţia anterior enunţată şi acorda asistenţă tehnică de specialitate conform legii”, potrivit reprezentanților ISU Olt. Așadar, s­a acceptat necesitatea de a proroga termenul cu încă 3 luni pentru a da posibilitatea executării efective a lucrărilor necesare în perioada vacanţei şcolare de vară, deși termenul inițial era de 30 iunie 2017. Potrivit legii, funcţionarea unui obiectiv fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului. Reprezentanții IȘJ Olt sunt însă convinși că până la începerea unui nou an școlar toate școlile din județ vor intra în legalitate în ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu.