Olt: Avocatul Răzvan Nicușor Rachieru și complicele său și-au recunoscut faptele

Date:

Procurorii anticorupție au trimis în instanță acordurile de recunoaștere a vinovăției pentru avocatul Răzvan Nicușor Rachieru din Baroul Olt și pentru un complice, ambii acuzați în dosarul de trafic de influență instrumentat recent la Caracal.

Potrivit procurorilor DNA, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

  •  pentru inculpatul R.R.N. o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani;
  •  pentru inculpatul M.N.C. o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Totodată, celor doi inculpați li s-a interzis pe o perioadă de 4 ani, respectiv 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, exercitarea drepturilor: de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.” declară procurorii DNA.

Avocatul și complicele său au fost reținuți și vor fi prezentați Curții de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Horoscop 5 ianuarie 2026

Berbec Berbecii au dorință de afirmare și inițiativă. Ai grijă...

Moarte suspectă a Rodicăi Stănoiu: Cu 10 zile înainte să moară i-a lăsat averea iubitului

Noi informații sensibile ies la iveală în dosarul privind...

Iabat și Iacata, doi câini de 4 luni, au ajuns la IPJ Olt

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt anunță primirea a doi...