Femeile născute în decembrie 1958 vor putea ieși la pensie în martie 2020, dar și bărbații care împlinesc 65 de ani dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani.
Începând cu anul 2019 vârsta de pensionare la femei a crescut la 61 de ani (stagiul complet de cotizare 31 de ani).
Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Județene de Pensii (CJP) Olt, Constanța Gheorghe, femeile născute în decembrie 1958 se pot pensiona în martie 2020, cele născute în ianuarie 1959 ies la pensie în mai 2020 (la vârsta de 61 de ani și patru luni și stagiu complet de cotizare de 31 de ani și patru luni), cele născute în februarie 1959 se pot pensiona în iunie 2020, femeile născute în martie se pot pensiona în iulie 2020, în timp ce femeile născute în aprilie, mai și respectiv iunie 1959 ies la pensie în septembrie, octombrie și noiembrie 2020 (la vârsta de 61 de ani și cinci luni și stagiul complet de cotizare de 31 de ani și cinci luni). Nu în ultimul rând, femeile născute în iulie 1959 se pot pensiona în ianuarie 2021 (la vârsta de 61 de ani și șase luni și stagiul complet de cotizare de 31 de ani și șase luni).
În ce priveşte bărbaţii, toţi cei născuţi începând cu luna martie 1950 ies la pensie la limită de vârstă la 65 de ani cu condiţia să îndeplinească stagiul complet de cotizare de 35 de ani sau cel minim de 15 ani. Acest grafic nu vizează persoanele care se bucură de reducerea vârstei de pensionare pentru munca în condiţii mai dificile, ci doar persoanele care au muncit în condiţii normale. Cei ce au parte de reducerea vârstei standard de pensionare pot ieşi la pensie mai repede decât în mod normal.