Municipiul Slatina va avea internet gratuit în spațiile publice, după ce a câștigat o finanțare din partea Comisiei Europene, prin programul „WiFi4EU”, în valoare de 15.000 de euro, pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la wireless.
Conform listei date publicităţii în cursul zilei de vineri, 224 de localităţi din România au fost declarate câștigătoare ale primului apel de proiecte. În total, vor beneficia de finanţare 2.800 de localităţi din Uniunea Europeană, pentru care au fost alocate 42 milioane de euro.
Alături de municipiul de reşedinţă de judeţ, alte trei comune oltene, Bobiceşti, Dobrosloveni și Vlădila figurează pe lista câștigatorilor. Bonurile valorice de 15.000 de euro pot fi utilizate de localitățile selectate pentru a achiziționa și instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri precum biblioteci, muzee, parcuri sau piețe publice. Costurile pentru întreținerea rețelei vor fi acoperite de municipalităţile respective. Din județul Olt s-au înscris deja în portalul #WiFi4EU prin care vor beneficia de programul UE de implementare a rețelelor de Wi-Fi gratuit nu mai puțin de 18 localități. Lista localităților din județul Olt care s-au înscris pentru a beneficia de acest proiect sunt: Bobiceşti, Brastavăţu, Dobrosloveni, Găneasa, Ianca, Izbiceni, Slatina, Obârşia, Optaşi-Măgura, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Ştefan cel Mare, Teslui, Traian, Urzica Vâlcele, Verguleasa și Vlădila.
Localitățile care nu au fost declarate câștigătoare în această rundă vor avea încă trei oportunități de depunere a cererilor de finanțare prin WiFi4EU. Până în 2020, vor fi alocate în total 120 milioane de euro din bugetul UE, pentru aproximativ 8.000 de localități din statele membre, Norvegia și Islanda.