Dupa o saptamana de confuzie, in care politistii si procurorii DIICOT au oferit populatiei socata de tragedia de la Caracal un spectacol dezolant, din cateva masini au descins in curtea lui Dinca un grup de oameni imbracati cu salopete albe, cu genti mari in maini, si-au intins corturile si au inceput cercetarea profesionista a proprietatii damnate.
Echipa, alcatuita din ofiteri de la Serviciul Omoruri Bucuresti si criminalisti de la Politia Bucuresti si IGP, era condusa de unul dintre cei mai titrati politisti romani. Comisarul sef Florian Enita, de-abia declarat in urma cu cateva luni politistul anului si aflat in ultimele luni inainte de pensie dupa 20 de ani de cariera in care a fost parte sau a condus anchetele celor mai mari cazuri ale Capitalei, inclusiv Colectiv, jandarmerita din 10 august, Madalina Manole etc.
Din 2011, Florian Enita si colegii sai de la Omoruri nu au mai avut niciun caz neelucidat.
Prima lor misiune a fost sa repare ceea ce stricasera cei care au intrat inaintea lor in campul infractional. Cu metoda, cautand manual centimentru cu centimentru, pe si sub pamant, in materia extrasa din fosa sau in genunchi zeci de metri, in buncarul lui Dinca si printre fire electrice dezizolate, echipa condusa de comisarul sef Enita a dezlegat misterele cazului.
O luna din zori pana in noapte, sub o presiune medatica si in conditii extreme.
O poveste politista adevarata, cu tuse de dramatism extrem, dar si de umor, pe care comisarul sef Enita a istorist-o pentru Ziare.com.
Cum ati aflat de cazul Caracal?
De la stiri, pe 26 iulie. Desi eu, de regula, nu ma prea uit la televizor, mai ales la acele televiziuni de stiri care te asalteaza toata ziua cu „bombe” si unde vin tot felul de oameni care-si dau cu parerea si nu intelegi nimic de la ei.
Habar nu aveam cat e de complex cazul.
Si cat timp va uitati la TV nu v-a racait curiozitatea profesionala?
Ba da. E un caz inedit. Toti eram curiosi ce e acolo, nu stiam cine a preluat dosarul, cine lucreaza in el. In august ni s-a spus: „maine plecati la Caracal”.
Intr-o vineri, pe 2 august, am plecat 8 persoane de la Serviciul Omoruri si 12 criminalisti de la Politia Capitalei. Am avut si de la IGP cativa criminalisti, cativa ofiteri, profilerul. Destul de multi.
Nu stiam despre ce e vorba. Abia cand am ajuns si am facut prima evaluare a ceea ce am gasit, le-am spus ca va dura cel putin 3 saptamani cercetarea la fata locului (CFL). Multi nu au vrut sa creada: „ce facem 3 saptamani aici?”. A durat mai mult, pana pe 29 august.
Dosarul era intr-o situatie destul de dificila, cei de la IPJ Olt descoperisera resturile de oase umane in butoi, si-au facut treaba referitoare la ele, dar CFL nu a mers asa cum am fi vrut.
De ce?
S-au risipit niste probe. Noi nu am stiut ce au facut ei inainte. Cand am intrat in camera unde fusesera tinute fetele, am vazut ca majoritatea obiectelor disparusera de acolo. Se vedeau urmele de unde au fost ridicate, i-am intrebat ce s-a intamplat cu ele: „le-am luat si le-am pus in alta camera”.
In urmatoarea camera erau fel si fel de lucruri, inclusiv haine, peste care au fost aruncate cele aduse din prima camera.
A trebuit sa luam imaginile, sa refacem toata camera, ca sa stim exact de unde fusesera luate obiectele. Puteam avea urme dinamice, am si avut, de exemplu, stropi de sange care au o anumita directie, dar se intrerup la un moment dat, daca un obiect a fost mutat.
Daca lipseste un obiect de acolo si il gasim in alta parte, ne strica practic locul comiterii faptei. Putem crede ca s-a comis si in alta parte o fapta, iar primele urme nu mai au continuitate. Ne-a pus la incercare acest aspect.
A trebuit asadar sa reasezati probele la locul lor.
Sa le examinam pe fiecare parte si sa le aducem. Am gasit multe probe dupa ce se facuse deja o CFL acolo.
Ratate?
Da.
Inclusiv noptiera cu urmele de sange al Luizei?
Este una dintre probele bune, cu urme biologice. Era aruncata undeva prin casa cu lucruri peste ea.
Nu ii pot condamna insa pe oamenii aceia. Ei au cerut ajutor procurorilor si au spus ca trebuie adus cineva cu experienta in domeniu, care a mai facut asa ceva, pentru ca pe ei ii cam depasea. Nu se confruntasera niciodata cu ceva de genul acesta.
Li s-a raspuns ca si ei sunt politisti si pot face si ei acelasi lucru. Nu e chiar asa. Deci mai intai a trebuit sa reparam. Asta in interior.
In exterior, o munca extraordinara, pentru ca suprafata era foarte mare. A trebuit sa impartim curtea in sectoare mari, fiecare atribuita unei echipe de cercetare condusa de ofiteri de la Omoruri si criminalisti. Acele sectoare mari au fost impartite la randul lor in sectoare mici, ca sa putem sa luam la cercetat fiecare loc si sa nu ratam ceva.
Centimetru cu centimetru?
Da. Se cautau urme biologice, obiecte purtatoare de urme sau orice obiecte care puteau apartine victimelor, tot ce putea servi ca proba.
Faza urmatoare a fost sa luam toate gunoaiele, toate fiarele care erau in curtea respectiva. Si era plina. Sa curatam locul si sa reluam cercetarea in acele locuri decopertate.
Am avut un sector in curtea din spate pe care l-am sapat in intregime cu excavatorul. Era o suprafata de 20 m/10 m, a fost un fel de groapa de gunoi. Am sapat pana acolo unde nu mai existau modificari de structura ale solului, adica vreo 4 m adancime in unele locuri. Fiecare cupa de excavator era examinata separat, pentru ca nu stiam ce puteam gasi acolo.
Stiam ca mai e o persoana disparuta despre care nu se stia atunci nimic. Puteau fi si alte persoane. Nu ne permiteam sa dam gres.
Cupa dupa cupa am examinat totul, am gasit tot felul de lucruri, inclusiv oase de animale. Dupa ce am examint tot, am astupat groapa si ne-am apucat sa caram din curte toate fiarele sa le depozitem unele peste altele. Am ajuns la un morman de 3-4 m inaltime. Aici am avut un ajutor considerabil din partea colegilor nostri jandarmi, pe care, cu sau fara voia lor, i-am echipat corespunzator.
Noi am facut de 3 ori cercetarea terenului. Intai, l-am examinat si am ridicat primele probe, apoi am carat fiarele, iar am examinat, am defrisat, iar am examinat, am scanat si daca a fost nevoie am sapat.
Am stricat si un excavator, s-a rupt cupa. Pentru scanare a fost impartita curtea in peste 90 de segmente si au fost excavate aproape jumatate din ele, acolo unde s-au constatat diferente de densitate in sol. Au fost descoperite pietre, diferite obiecte, oase de animale, dar nimic care sa intereseze cauza. In acelasi mod s-a procedat si la interior, unde au fost scanate pardoselile sau peretii din beton.
A existat si un episod cu o vidanja?
La final. Fosa a fost curatata pana a ramas pamantul neted. Nu mai era nimic acolo. Am plecat cu vidanja si nu s-a tinut nimeni dupa noi, de la presa. M-am si mirat. Altfel, de cate ori plecam, veneau dupa noi.
Ne-am dus cu vidanja intr-o statie de epurare. Tot ce era acolo a trebuit sa trecem prin niste site.
Va rog, nu-mi spuneti ca manual.
Ba da. Manual. Prin site nu curgea chiar totul si ne foloseam de lopeti. Ce nu trecea prin sita, resturi destul de mici, le duceam pe beton si cautam in ele, cm cu cm. Cautam obiecte mici, mai ales bijuterii. A durat cateva ore. N-am gasit nimic.
Cand am terminat de vidanjat, ne-am oprit la loterie. Dar nici acolo n-am avut noroc, fir-ar sa fie!
A existat un buncar in casa lui Dinca?
In casa groazei, cum mai este cunoscuta, a functionat la un moment dat un service auto. In atelier se afla o rampa construita din caramida si beton. Peste rampa a fost construit un tavan din beton armat care a fost acoperit cu pamant si au ramas la vedere scarile prin care se facea accesul.
In afara de o podina din lemn peste care se afla o saltea si un butoi din plastic incastrat in beton, ne-au atras atentia cateva inele metalice prinse in beton.
L-am intrebat pe Dinca scopul acestei constructii si ne-a raspuns ca se temea de un atac cu rachete, ca in apropiere se afla baza militara de la Deveselu. Nu am primit niciodata un raspuns legat de acele inele metalice, dar convingerea mea este ca nu a apucat sa foloseasca acest spatiu. Probabil era un „next level”.
Nu v-ati simtit la un moment dat coplesiti de volumul acesta urias de munca?
A fost greu, conditiile erau destul de vitrege. N-a venit un strop de ploaie in luna august. De dimineata pana seara, in costumul acela alb, aproape ermetic, prin care nu se putea respira. Toata transpiratia ne ajungea in incaltaminte care era uda complet.
In zonele in care trebuia sa recoltam probe biologice luam pe picioare si niste ciorapi din plastic pana aproape de genunchi, foarte grosi. Nu se poate fara ei, riscam sa contaminam ceva.
Am avut multa grija de toti colegii, trebuia sa ma asigur ca avem apa, hrana la pranz, sa nu se intample ceva. Aveam program de hidratare si mergeam cu randul la corturi. In primele zile am baut si apa calda. Ulterior, am primit o vitrina frigorifica de la colegii nostri din Caracal, pe care am asezat-o in cort si am conectat-o la generator.
Unde mancati? Sper ca nu in curtea lui Dinca.
Ba da, in curte. Am mancat asezati pe jos la umbra cortului, a unui copac, cat am avut copaci, pentru ca la un moment dat am defrisat tot. Asta a fost, cum va spuneam, a treia etapa.
Eram multi si pierdeam mult timp daca ne duceam pana in oras. Nu ne permiteam timpul acesta. Ajungeam dimineata si lucram pana seara, uneori pana tarziu, pentru ca se iveau situatii si nu puteam pleca pana nu recoltam probele descoperite in acel moment.
Aveati reflectoare?
Am avut. Cand am inceput sa ne extindem cu CFL in locuinta, am gasit multe cabluri electrice dezizolate, tot felul de improvizatii. Am oprit alimentarea cu energie electrica pentru ca era riscant, puteam sa le atingem.
Aveam un generator electric, dar ne trebuia inca unul, pentru ca in interior nu era niciun fel de lumina, iar noi aveam nevoie de foarte multa ca sa gasim probele, sa le interpretam, sa vedem la ce analiza se preteaza.
V-a socat ceva in aceasta cercetare?
Modul de operare, destul de atipic, faptul ca a ars cele doua victime. Noi, ca profesionisti, mergem la fata locului, ne facem treaba, chiar daca avem cadavrul langa noi, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Trebuie sa avem taria asta, altfel nu rezistam.
Abia cand am ajuns la reconstituirea din septembrie, cate o zi pentru fiecare victima in parte, am inteles calvarul prin care au trecut cele doua fete. A fost ceva chiar incredibil, pana atunci nu ma gandisem decat la CFL, la recoltarea de probe pentru ca dosarul sa fie unul bun.
Dupa ce am stat ore in sir cu Dinca in casa si ne-a explicat tot ce facuse cu ele, cum le-a lovit, unde au fost legate, abia atunci am realizat prin ce chinuri au trecut.
Eu nu cred ca s-a intamplat cum a declarat el, ca au primit o singura lovitura, au cazut si au murit. Au fost batute temeinic.
Cum e Dinca?
Cu noi era foarte respectuos. A participat la toata CFL. Dar un mincinos fara margini. Un pervers. El isi cauta intotdeauna cuvintele pentru ca mintea si nu stia cum sa le aseze, cum sa-si pregateasca apararea.
Cand primea o intrebare, statea sa se gandeasca inainte de a raspunde. Dupa atata experienta, ne dadeam seama ca ne minte. A dus-o intr-o minciuna de la inceput, la sfarsit, si cu CFL, si cu reconstituirea.
Intai v-a dus la Dunare…
Au fost colegi de-ai mei de la IGP cu el, i-a plimbat cateva zile. Am stat atunci de vorba cu el si i-am spus ca ar fi bine sa spuna adevarul, ca nu a aruncat fata in apa. Eu aveam convingerea asta. Si i-am spus sa nu mai minta.
Cum v-ati dat seama? Instinctul?
Si instinctul, dar si faptul ca l-am vazut nehotarat. Nu stia pe unde sa-i mai plimbe pe colegii mei.
Daca ma gandesc la modul lui de operare si la Alexandra, nici nu vad de ce sa fi facut altfel. Pentru el, incinerarea era cea mai buna metoda de a scapa de cadavru.
E complicat sa mergi 40 de km pana la Dunare cu un cadavru in portbagaj. Te poate opri cineva, poti sa faci un accident. Si el nu e genul care sa riste. E foarte prudent.
In interactiunea cu el cum ati procedat? Ati fost mai dur sau empatic?
Colegii de la IGP si, in special, profilerul mai empatizau, aveau alt gen de discutii, alte metode de abordare, pentru ca incercau sa scoata cat mai mult de la el. Au avut un rol important in dezvaluirile care au urmat.
Eu, care nu faceam ancheta, ci CFL, am fost poate mai dur, i-am spus convingerile mele despre crime, ca este acelasi scenariu pentru amandoua si ca trebuie sa spuna adevarul. Si sa stiti ca asta a dat roade. A doua zi, ne-a chemat pe mine si pe profiler sa ne spuna ce a facut cu cadavrul Luizei. Ne-a spus ca a omorat-o, ca i-a dat foc si a aruncat resturile intr-o padure.
Am mers doar noi trei in prima faza, ne-a dus la locul respectiv in apropiere de Caracal. In cateva minute, am zarit printre copaci sacii si cenusa, ne-am retras, n-a intrat nimeni acolo si am asteptat sa ne vina colegii, procurorul, avocatii.
Puteau fi oase plantate in padure de complici, cum s-a speculat prin presa?
Nu. Aveau nevoie de un cadavru sa-l arda si sa-l duca acolo.
Sunt sigur oasele Luizei in padure?
Am motive intemeiate sa spun da.
Au fost speculatii ca ati lasat in urma, dupa CFL la liziera, oase nedescoperite.
Exclus! M-am uitat sa vad unde au facut „descoperirea”. Nu avea nicio legatura cu zona unde am lucrat noi. Nu aveau ce sa gaseasca, noi n-am lasat nimic pe pamant. Am ridicat cenusa, pamant cu cenusa, pe care l-am cernut de cateva ori.
Am facut curatenie in padure. Din locul unde au fost descoperite resturile de oase ne-am dus 50 de metri catre sosea, 50 de metri in partea opusa, am adunat toata mizeria, am stat doua zile in genunchi cu greble de gradinarit in mana si unul langa altul am cautat cm cu cm. In urma noastra pamantul a ramas neted. Au mai fost gasite doar oase de animale.
Metoda arderii, despre care dvs spuneti ca era cea mai buna cale pentru el, e foarte contestata. Sunt multi cei care spun ca nu se poate.
Am auzit si eu. Nu e imposibil. Corpul uman are un tesut adipos. Daca grasimea intra in combustie, corpul arde fara niciun alt factor extern.
Mai mult, Dinca a folosit acolo tot felul de materiale inflamabile: motorina, vaselina, lemne. Arderea a fost si mai bine intretinuta. In butoiul acela, el topea cabluri de aluminiu, deci obtinea peste 600 de grade. Temperatura a fost intre 600 si 1.000 de grade.
Cum de au ramas bijuteriile intregi?
Si niste capse de la pantaloni. Pot ramane intregi. In partea inferioara a butoiului se afla o sita peste care a asezat cadavrele. Obiectele mici au cazut prin sita pe tabla de sub butoi unde temperatura nu e la fel de mare, pentru ca acolo butoiul are o fanta pe unde intra aerul si produce ventilatie.
Pe tabla de sub butoi au ajuns si dintii, care oricum ard cu mult mai greu, pentru ca densitatea lor e mai mare decat a altor oase.
Cate ore a durat incinerarea?
Peste 3 ore. El nu statea langa butoi tot timpul, flacara si caldura erau atat de mari ca nu se putea apropia. Dupa un timp verifica daca mai sunt oase si alimenta din nou focul.
Si cum de nu a sesizat nimeni fumul, mirosul?
A pus acolo tot felul de plastice, bitum, care au miros foarte puternic si au estompat mirosul de carne arsa. Din ce imi dau eu seama, la tara oamenii nu au probleme cu ce face vecinul, e ceva firesc pentru ei. Desi e anormal. Dar toti isi ard deseurile.
Vi s-a parut nebun?
Nu e nebun, are discernamant.
Un om zdravan la cap face asa ceva?
Orice om e predispus sa faca o fapta penala, desigur, nu neaparat crima. Fiecare are un prag pe care il poate depasi la un moment dat, deci se poate intampla. Asta nu inseamna ca e nebun.
Sunt oameni violenti carora le lipseste foarte putin ca sa faca pasul catre crima. Asta nu ii face nebuni si nu inseamna ca nu au discernamant.
E un criminal in serie?
Modul de operare si cele doua victime ma fac sa spun ca este. Este violator in serie. Am gasit multe probe biologice de act sexual in curte, in locuinta. Am aflat ca venea frecvent pe acolo cu femei, probabil unele prostituate.
Dar ce l-a impins sa treaca pragul spre crima?
El aducea femei in mod frecvent, cred ca s-a intamplat ceva la un moment dat. Cred ca a spus o parte din adevar atunci cand a povestit ca Luiza a vrut sa plece, a tipat, a lovit-o, i-a fost greu sa-i mai dea drumul dupa ce a sechestrat-o, stiind ca se va duce la Politie. A incercat sa o tina in continuare, Luiza s-a razvratit si a lovit-o tot mai rau pana cand a omorat-o.
Intentia a fost de a o ucide sau de a o lovi? Deci omor sau lovituri cauzatoare de moarte?
Atata timp cat nu avem cadavru, nu putem vorbi de leziuni. El sustine ca nu ar fi vorba de intentie. Eu cred insa altceva. Dupa urmele descoperite prin casa si masina, dupa metodele folosite, tind sa cred ca este crima.
Iar dupa ce a omorat-o pe Luiza, nu l-a mai deranjat inca un cadavru, avea si metoda.
Era pregatit pentru asa ceva. Masina lui era modificata. Erau anulate comenzile de actionare a geamurilor electrice din spate, geamurile fumurii, nu se puteau deschide usile din spate daca actiona sigurantele. Locul din spate era perfect pregatit. A si recunoscut ca atunci cand una dintre victime a refuzat sa intretina relatii sexuale a lovit-o si a lesinat pe bancheta. A mai si legat-o cu cureaua.
A avut complici?
Nu cred. Pentru ca nu este genul de om. E foarte circumspect. Sa mai bage pe cineva in aceste crime? Nu cred.
L-a bagat pe Risipiteanu, nu?
Asta e un vecin, un alcoolic care tot timpul venea pe la el pe acasa si probabil ca a participat la o orgie sexuala, dar nu neaparat cu cele doua fete, ci cu femei care si-au dat acordul.
Dinca nu-si permitea sa mai cheme pe cineva, cand femeia se impotrivea. Ar fi aparut un martor in plus, incomod. Nu trebuia sa stie nimeni nimic. Si tot ce a facut el arata o buna premeditare.
S-a vorbit, totusi, despre o retea de traficanti…
Nu. As fi vrut sa fie un final fericit….
Excludeti ca fetele ar mai fi in viata?
Din pacate, da. As fi vrut sa fie altfel. Mi-as dori sa le vad maine la televizor alaturi de familie. Am si eu copii cam de varsta celor doua fete…
Avandu-l in fata, cum se raporteaza politistul la un asemenea om?
Cu o ura fara margini, inexprimabila. Ramanem cu ea in suflet. Nu suntem roboti. A fost tot timpul cu noi in timpul cercetarii si in fiecare zi aveam grija sa-l hranim, sa-i dam apa, sa nu i se intample ceva.
L-a enervat ceva in timpul CFL?
Nu i-a placut ca i-am defrisat practic toata curtea. Aveam nevoie de asta pentru scanare, sa vedem unde trebuie sa sapam. Tinea la copacii aceia. Avea tipul lui de sentimente.
Avea si vreo 10 gaini in curte de care trebuia sa avem grija. In fiecare dimineata, eu si colegii mei le dadeam mancare, apa. Si ne-a multumit pentru lucrul acesta.
Undeva, in niste balarii, aproape de gard era o closca pe oua. Si stateam sa ne gandim ce facem cand vom defrisa zona. Eram pregatiti sa-i facem alt cuib. Am avut noroc si au iesit puii inainte sa facem defrisarea.
Gaina era a vecinei si a sarit gardul. Pusiorii au ramas acolo intre picioarele noastre, pe la corturi. Am strigat-o pe vecina sa vina sa-si ia puii. „Ce pui?” „Aia-i closca, astia-s puii, luati-i!” I-a luat.
Cum ati resimtit presiunea mediatica?
Cateodata le inteleg dorinta de senzational, incercau si ei sa obtina informatii. Dar ne-a deranjat cand stateam si noi si mancam asezati direct pe jos, langa cort, ne-au filmat de pe un cotet. I-am rugat atunci sa ne lase si noua un pic de liniste, macar la masa.
Am simtit tensiunea publicului, dar munca asta e anevoiasa, nu descoperi in doua ore o minune.
Ca politist, cum v-ati simtit in ancheta cazului care a implicat si o culpa sau cel putin acuzatii grave la adresa unor politisti, de la 112 sau cei la care au fost reclamate disparitiile si care au trimis parintii acasa, sa astepte fata plecata cu Fat Frumos? Ati simtit cumva nevoia sa compensati?
Am aflat ca au fost probleme in aceasta privinta. Stiu ca la vremea respectiva era in vigoare un ordin comun care reglementeaza procedurile in cazul disparitiei persoanelor. Acest ordin prevede o serie de activitati pe care trebuie sa le desfasoare structura de politie care primeste sesizarea.
Numai dupa efectuarea acestor activitati, care nu se fac doar din birou, putem spune ca ne confruntam cu o disparitie in circumstante alarmante sau cu o plecare voluntara. In oricare dintre cele doua situatii ne-am afla, sunt obligatorii anumite activitati printre care si o cercetare a spatiului in care a locuit persoana disparuta, de unde se pot recolta probe sau obiecte personale.
Serviciul Omoruri si Serviciul Criminalistic au organizat o evaluare a cunostintelor in randul politistilor din Capitala, inclusiv pe aceasta tema, ce a constat intr-un exercitiu practic care s-a desfasurat in primele luni ale anului 2019.
De peste 8 ani in Bucuresti nu mai exista crima cu autor necunoscut. Cum ati reusit sa ajungeti la asta?
Foarte multa munca. Oamenii nu stiu ce face Serviciul Omoruri. Noi stam cu telefonul sub perna noapte de noapte. Cand e un caz, in maximum 10 minute trebuie sa pleci de acasa, avem sarbatori doar pe calendar. Lumea nu stie in ce conditii lucram, pe unde am intrat, prin ce canalizari, pe unde am mancat, la ce riscuri ne expunem. La un moment dat intervine si uzura fizica.
Cum a fost colaborarea cu DIICOT la Caracal?
Nu ne-a deranjat la fata locului (rade – n.red.). Ce faceam noi acolo nu presupunea o colaborare extraordinara. Importanta era comunicarea la fiecare etapa pe care o desfasuram.
Daca ar fi sa comparati Caracal cu Colectiv, care v-a marcat mai tare?
Sunt total diferite. La Colectiv a fost mult mai mult de munca si nu aveam conditii, niciun fel de iluminat si, la fel, totul trebuia segmentat, nu era nici aer.
Si in cazul Colectiv a existat teoria ca ar fi altceva decat accident. Ati avut vreo clipa suspiciunea unei maini criminale?
Niciodata. Nu exista asa ceva. Accident, pur si simplu, un accident groaznic.
Ati ramas cu vreun regret dupa Caracal? Ca nu v-a iesit ceva…
Nu. Stim ce am facut acolo. A iesit perfect.
Exista vreo posibilitate ca Dinca sa nu fie condamnat?
Nu exista asa ceva la ce probe sunt pentru ambele crime.
Caracalul a fost o incununare a carierei si din ianuarie sunteti la pensie. Va e dor?
Trec pe acolo, nu-i las… E un colectiv extraordinar. Mai greu sa intalnesti un loc de munca cu oameni de asemenea calitate. Si profesionisti, si oameni in acelasi timp.
Sursa Comisarul.ro
