Un incident petrecut joi, 25 iunie 2026, în fața sediului Primăriei Slatina este investigat de polițiști, după ce doi angajați ai instituției ar fi fost implicați într-un conflict care a degenerat într-o agresiune fizică. În urma altercației, unul dintre bărbați a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Potrivit datelor comunicate de autorități, poliția a fost sesizată prin apel la 112 în jurul orei 15:45, fiind vorba despre o stare conflictuală izbucnită în proximitatea unei instituții publice din municipiu. La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției municipiului Slatina, care au demarat verificările.
Din primele cercetări, conflictul ar fi izbucnit spontan între doi bărbați, unul în vârstă de 56 de ani din Slatina și celălalt de 55 de ani din comuna Pleșoiu, iar discuțiile ar fi escaladat până la o agresiune fizică. În urma incidentului, bărbatul de 55 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.
Surse administrative indică faptul că cei doi ar fi șoferul primarului municipiului Slatina, Mario De Mezzo, respectiv un șofer din cadrul Serviciului Administrarea Patrimoniului din cadrul Primăriei Slatina.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.




